Procuratura Generală cere extrădarea lui Plahotniuc din Turcia. Expert: Coordonatorul este în siguranţă acolo
alte articole
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a semnat marţi, cererea prin care solicită autorităţilor competente ale Turciei extrădarea fostului lider PD pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, acţiunea survine ca urmare a notificării oficiale, recepţionate la 29 septembrie de procurori despre intrarea fugarului Plahotniuc în Turcia pe 10 septembrie 2020, unde s-ar afla până în prezent.
„Întreg setul de acte şi materiale inerente acestei proceduri au fost deja expediate colegilor turci, cererea de extrădare având la bază Convenţia europeană cu privire la extrădare, semnată la 13 decembrie 1957 la Paris”, se mai arată în comunicat.
Probabil coordonatorul Plahotniuc este cel care a trimis 7 profesori la pierzanie, în braţele sultanului, a declarat în context Veaceslav Negruţă, expert la Transparency International, precizând că fostul lider PDM nu întâmplător a mers/ajuns în Turcia. Este în siguranţă acolo.
„Posibil sultanul intermediază acceptarea 'revenirii coordonatorului', până 'a-l face turc' în acte. (P)rezidentul a vorbit cu sultanul săptămână trecută la telefon, 25.09, ceea ce ar putea însemna două scenarii: sau coordonatorul deja nu e în Turcia, sultanul asigurându-i ieşirea în siguranţă, sau a fost declanşat mecanismul de a-l aduce pe Plahotniuc într-un scenariu convenit între ţar, sultan şi (p)rezident cu garanţii oferite coordonatorului că e eliberat foarte repede”, a adăugat Negruţă.
Vladimir Plahotniuc a fost anunţat în urmărire internaţională, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, escrocherie şi spălare de bani”, săvârşite în proporţii deosebit de mari.
În luna iunie, Procuratura Generală a solicitat şi autorităţilor din Statele Unite ale Americii să-l extrădeze pe Plahotniuc, după ce a primit confirmarea că acesta se afla pe teritoriul SUA.