Procuratura Generală a intentat dosar penal în cazul deputatului Ştefan Gaţcan
alte articole
Procuratura Generală anunţă că a recepţionat, joi, plângerea deputatului Ştefan Gaţcan privind pretinsele presiuni şi intimidări din partea anumitor persoane pentru a-l determina să renunţe la mandat.
În baza plângerii deputatului, dar şi a demersului Partidului Pro Moldova, Procuratura Generală a intentat vineri, un proces-penal în care urmează a fi stabilite toate circumstanţele cazului.
Potrivit unui comunicat, procurorii promit să efectueze o serie de investigaţii pentru a se decide dacă există în acţiunile celor implicaţi o bănuială rezonabilă cu privire la elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Grupul parlamentar Pro Moldova a înregistrat vineri, o Declaraţie a Parlamentului R. Moldova privind împiedicarea prin presiune a exercitării mandatului de deputat! Formaţiunea solicită intervenţia Consiliului Europei iar „pretinsa cerere de renunţare la mandat a lui Ştefan Gaţcan să nu fie examinată în lipsa acestuia”.
Pro Moldova a mai propus crearea unei comisii de anchetă parlamentară, care să elucideze modul în care au acţionat instituţiile statului în cazul Gaţcan, cât şi acţiunile care au condus la împiedicarea exercitării de către acesta a mandatului de deputat.