Procedurile de la Roşia Montană nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum, afirmă Attila Korodi
alte articole
Attila Korodi, ministrul Mediului a declarat miercuri dimineaţă că procedurile de la Roşia Montană ”nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum” şi a admis că aurul trebuie exploatat, dar ”întrebarea este dacă această soluţie, ceea ce se propune acum este bună pentru România”.
”Eu îl înţeleg pe domnul preşedinte, ne cunoaştem de mult timp, punctul dumnealui de vedere nu s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Mediului, trebuie să ofer clar o implementare a legislaţiei de mediu, a condiţiilor prin care o procedură poate să fie dusă la bun sfârşit, este clar. Ministerul Mediului trebuie să emită un punct de vedere, dacă toate condiţiile din punct de vedere procedural se întrunesc. Cred că legislaţia de mediu nu poate să cuprindă un proiect de anvergură atât de mare din punctul de vedere al mărimii exploatării, să cuprindă fiecare element. Sunt şi elemente de politică şi dezvoltare pe care trebuie să şi le asume Guvernul României. Dar până atunci, ministerul are un rol foarte important: procedurile să se întrunească şi să aibă un punct de vedere final. Eu susţin ca să mergem până la acel moment, pentru că este nevoie”, este de părere Attila Korodi.
”Cred că următoarele săptămâni pentru mine vor însemna o analiză foarte minuţioasă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile pe procedura de evaluare, ca să mă pun la punct cu fiecare element tehnic”, a mai spus el.
Întrebat dacă trebuie accelerate procedurile în privinţa Roşia Montană, Korodi precizează că ”procedurile nu pot fi accelerate faţă de ce ritm au acum”. ”Procedurile tehnice merg înainte, au un ritm, sunt teme care se discută de profesionişti, mai mult nu se poate. Dar pentru că ştiu că procedura poate să ajungă într-o finalitate, va veni şi momentul în care ar trebui să se abordeze şi din punctul de vedere al politicilor guvernamentale”, a completat el.
”Aurul de la Roşia Montană, care este o resursă importantă într-un fel sau altul trebuie exploatat. Întrebarea este dacă această soluţie, ceea ce se propune acum este bună pentru România, dar din perspectiva conformării cu legislaţia de mediu şi a dezvoltării durabile. La această întrebare căutăm răspunsuri”, a mai spus Korodi.
El face apel la ”precauţie” în privinţa proiectului de la Roşia Montană. ”Eu am o abordare mult mai aproape şi într-un anumit mod şi principială pentru a proteja mediul. Tot ce decid intră în acest context. Dar pentru că vorbim de proceduri, procedurile trebuie să ne dea un rezultat final. Oricum, eu cred că văzând acest proiect atât de important, trebuie să fim foarte precauţi”, a conchis Korodi.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi Executivului să aibă în vedere necesitatea creării de locuri de muncă şi a relansării mineritului şi să se pronunţe rapid pe acordarea sau nu a avizelor pentru Roşia Montană, Roşia Poeni şi exploatarea gazelor de şist.
”Ceea ce vă cer domnule ministru şi stimaţi membri ai Guvernului: dacă este fezabilă exploatarea de la Roşia Montană şi credeţi că prin crearea de locuri de muncă facem un bine României daţi rapid avize, în deplină cunoştinţă de cauză, dacă nu, spuneţi investitorului”, a cerut Băsescu, precizând că orice întârziere va costa enorm statul român într-un viitor proces.
”Să analizaţi rapid, cu prioritate, cele trei investiţii care se prefigurează, şi dacă România nu are nevoie de gaze de şist să stopăm orice evoluţie în relaţia cu Chevron, dacă România nu vrea să exploateze carierele de cupru de la Roşia Poeni s-o stopăm, dacă România nu vrea să exploateze aurul de la Roşia Montană să comunicăm partenerilor să închidem subiectul. Recomandarea mea este să creaţi locuri de muncă”, a spus Băsescu, la învestirea lui Attila Korodi.