Privatizarea Tarom s-ar putea face şi cu vânzarea pachetului majoritar

Dacă oferta de privatizare a 20% din acţiuni nu este atractivă, statul român ar putea scoate la vânzare inclusiv pachetul majoritar de acţiuni al Tarom, a declarat sâmbătă Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Avion al companiei romane Tarom (www.tarom.ro)
Liviu Şerbănescu
12.08.2012

Dacă oferta de privatizare a 20% din acţiuni nu este atractivă, statul român ar putea scoate la vânzare inclusiv pachetul majoritar de acţiuni al Tarom, a declarat sâmbătă Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce s-a întâlnit, la Ministerul Finanţelor, cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI).

"Tot ceea ce s-a discutat în afară angajamentelor au fost scenarii posibile. De exemplu, dacă la Tarom oferta de 20% nu este atractivă, vom relua cu un nou efort chiar până la pachetul majoritar. Sigur, pentru cele 20% calendarul e concret. FMI-ul a urmărit ca toate măsurile să aibă un calendar foarte precis, termene foarte precise, şi peste tot estimarea costurilor", a spus Buzaşu.

Anterior, el precizase că mai multe companii importante din Orientul Mijlociu şi din Asia s-au arătat interesate de privatizarea Tarom.

Totodată, ministerul Transporturilor îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care trebuie atins şi în cazul celui mai pesimist scenariu, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituţie, după întâlnirea ministrului Ovidiu Silaghi cu misiunea FMI-CE-Banca Mondială.

Discuţiile cu membrii delegaţiei FMI-CE-Banca Mondială au vizat stadiul privatizării CFR Marfă şi vânzarea unui pachet minoritar al companiei Tarom.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor