Primarul PNL al Iaşului, colecţionar de dosare penale, apără pensiile speciale şi atacă dur reforma impusă de Bolojan

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, vizat în prezent de şase dosare penale, a lansat un atac public la adresa premierului Ilie Bolojan pe tema reformei pensiilor magistraţilor, în cadrul emisiunii de la VivaFM.
Potrivit OradeIasi, edilul a catalogat reducerea acestor beneficii drept o idee „trăsnită”, susţinând că deficitul bugetar nu va fi rezolvat prin tăierea veniturilor din sistemul judiciar.
Declaraţia primarului vine în contextul în care Guvernul a forţat trecerea legii privind pensiile de serviciu, un subiect sensibil pe scena politică. Mihai Chirica a minimalizat impactul financiar pe care pensiile speciale îl au asupra bugetului de stat, mutând discuţia spre politicile macroeconomice.
„S-au făcut foarte multe declaraţii, unele trăsnite. Salvarea României vine din pensiile magistraţilor sau din banii din sistemul public? Nu vine de acolo salvarea României, să fim foarte serioşi. Salvarea României vine doar dacă faci o economie puternică, care nu doar importă, ci şi produce”, a afirmat primarul Iaşului.
Alegerea edilului de a se poziţiona ca apărător al veniturilor magistraţilor atrage atenţia în mod direct din cauza contextului său juridic. Mihai Chirica este inculpat sau trimis în judecată în şase dosare penale distincte, instrumentate de DNA şi DIICOT, care vizează în principal nereguli de urbanism, acte de corupţie şi afaceri imobiliare în Iaşi.
Articolul integral poate fi citit aici.