Primarul interimar Chişinău: Până la expertiza organelor de drept, intrarea în clădirea afectată va fi sistată

Maria Maevschi
08.10.2018

După explozia devastatoare care a avut loc în noaptea zilei de sâmbătă într-un bloc de locuit de pe Bulevardul Moscovei din Chişinău, primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a anunţat luni dimineaţă că primăria va asigura cu hrană şi cazare toate persoanele care se vor adresa atât pe parcursul zilei de luni, cât şi marţi şi cât va fi nevoie.

Totodată, acesta a menţionat că duminică lucrările au durat până la ora 2 noapea, astfel că placa de beton cea mai grea care prezenta pericol pentru căderea celorlalte etaje a fost evacuată. Tot în noaptea zilei de duminică au fost evacuate cadavrele celor două persoane aflate sub plăcile de beton, intervenţie care nu a fost posibilă până atunci pentru că exista pericol de risc să cadă şi celelalte plăci dintre etaje.

„Locatarii din scările alăturate, duminică s-au întors în apartamentele lor. Locatarii din scara afectată, pe parcursul zilei de duminică, câte 2-3 persoane au intrat în apartamentele lor, însoţiţi de specialiştii de la Situaţii de Urgenţă, pentru a-şi lua lucrurile necesare. Noaptea trecută opt persoane au fost cazate la Centrul de pe lângă Ministerul Sănătăţii. Atât pe parcursul zilei de duminică cât şi luni toate persoanele au fost hrănite”, a declarat primarul interimar în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit acestuia, pe parcursul zilei de luni urmează să fie prelevate probele necesare de către organele de drept, procurori şi criminalişti, cât şi de cei de la Inspecţia de Stat în Construcţii. Ulterior urmează a fi efectuată expertiza tehnică a clădirii pentru a se vedea cât de avariată este scara respectivă, astfel că până nu vor exista rezultatele expertizei respective, intrarea în clădire va fi sistată pentru toată lumea.

Codreanu a mai afirmat că în cadrul discuţiei de luni cu membrii Consiliului Municipal Chişinău (CMC), Biroul Permanent, a propus spre examinare două subiecte. Primul este legat de decizia CMC din februarie 2018 conform căruia au fost alocate 10 milioane de lei pentru procurarea locuinţelor sociale, acesta propunând modificarea acestei decizii „ca să ne permită să procurăm nu locuinţe sociale dar locuinţe de manevră, conform legii cu privire la locuinţe, care ne-ar permite nouă ca autoritate publică locală să avem spaţiu de manevră în caz că se întâmplă astfel de tragedii, să putem interveni imediat”.

Al doilea proiect de decizie discutat în cadrul şedinţei de luni ţine de completarea fondului de rezervă a CMC şi alocarea a 10 milioane lei pentru intervenţie în situaţia respectivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor