Primăriile vor primi în plus peste un miliard de lei

(ROMEO GACAD / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
19.10.2012

Prin cea de-a doua rectificare bugetară, primăriile vor primi în plus 1,07 miliarde lei, banii urmând să fie alocaţi în principal pentru plata unor arierate, plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav, cheltuieli cu clasa pregătitoare, reiese din proiectul de OUG publicat de MFP.

În proiectul de rectificare bugetară întocmit de ministerul de Finanţe este prevăzută suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată către bugetele locale cu suma de 1.070,0 milioane lei.

Din total, suma de 350 milioane lei se repartizează pe judeţe pentru achitarea arieratelor unor unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv ale instituţiilor şi serviciilor publice de subordonare locală, faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, precum şi faţă de bugetele componente ale bugetului general consolidat.

Alte 450 milioane lei se alocă judeţelor în scopul achitării plăţilor restante şi a altor obligaţii de decontare înregistrate în contabilitate ale unor unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii publice finanţate integral din bugetele locale, din subordinea acestora, rezultate din relaţii cu furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări precum şi din relaţiile cu unele instituţii publice.

De asemenea, 68 milioane lei se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale pentru menţinerea funcţionalităţii serviciului public de furnizare a energiei termice pentru populaţie. Alte 99,9 milioane lei se alocă pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, ca urmare a înfiinţării claselor pregătitoare, iar 9 milioane lei pentru finanţarea programelor de tipul Cornul şi laptele.

Pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, Guvernul suplimentează fondurile administraţiilor locale cu 200 milioane de lei. Judeţul Suceava va primi 6,8 milioane lei pentru achitarea restanţelor şi rambursarea plăţii scadente la împrumutul extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În proiect se mai precizează că se diminuează cu suma de 100,0 milioane lei sumele defalcate din TVA destinate finanţării Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în spaţiul rural.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor