Preţurile carburanţilor. Ce noi măsuri pregăteşte Bolojan?

Premierul Bolojan declară că reducerea TVA-ului la carburanţi - propunere formulată de sindicate - nu este o soluţie fezabilă căci "avem o componentă de infringement cu Uniunea Europeană." Cel mai probabil este, a explicat premierul într-un interviu pentru G4Media, o reducerea a accizei.
În condiţiile în care joi a fost adoptată o ordonanţă care prevede limitarea adaosului comercial la carburanţi, limitarea exporturilor etc., Bolojan a precizat că luni, după întâlnirea grupului de lucru pe această temă, se va veni "cu o a doua măsură care să însemne o intervenţie pentru a reduce taxele care sunt stabilite pentru combustibili."
Redăm fragmentul relevant din interviu
G4: Aţi spus ieri într-o întâlnire cu patronatele că ”săptămâna viitoare vom veni cu un nou set de soluţii pentru piaţa carburanţilor”. Despre ce soluţii e vorba, ce vreţi să faceţi săptămâna viitoare?
Ilie Bolojan: Această primă măsură urmăreşte trei obiective. Pe de o parte, să putem interveni în aşa fel încât dacă vom avea o criză de aprovizionare să ne putem limita exporturile de motorină şi de ţiţei, să nu permitem creşterea adaosurilor faţă de media de anul trecut, să evităm preţurile speculative şi să limităm componenta de biocombustibil, care creşte preţul combustibilului. Aceasta e un prim pachet care declară starea de criză.
Luni dimineaţa vom avea o nouă întâlnire a grupului de lucru şi ne propunem ca până la finalul zilei de luni să venim cu o a doua măsură care să însemne o intervenţie pentru a reduce taxele care sunt stabilite pentru combustibili.
G4: Înclinaţi spre scăderea accizei sau a TVA?
Ilie Bolojan: Din punct de vedere al reducerii TVA, avem o componentă de infringement cu Uniunea Europeană. Dacă am aplica-o, ar însemna că ne creăm această problemă.
Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluţie şi foarte probabil ne vom duce pe acest aspect. Există două ipoteze de lucru care vor fi analizate în zilele următoare în aşa fel încât, pe de o parte, să putem estima care ar fi capacitatea de reducere a accizei pe care statul român o poate suporta, atât din punct de vedere al duratei în care s-ar aplica această schemă – pentru că, din păcate, nu avem o predictibilitate vizavi de durata războiului din Iran. Cu cât acest război va fi mai lung, cu cât va genera în continuare blocaje pe piaţa de transport global de combustibil, cu atât efectele nefavorabile asupra economiilor globale, inclusiv româneşti, vor fi mai mari
Dar, de asemenea, un al doilea principiu este legat de un cost echitabil pentru toată lumea, sens în care tot ce a încasat practic bugetul de stat suplimentar pe componenta de taxă pe valoare adăugată în această lună, ca urmare a acestei creşteri, va fi întors către cetăţenii României prin reducerea de accize care se va face.
De asemenea, măsura pe care o vom lua trebuie să aibă în vedere să nu aibă efecte colaterale. Dacă vii cu alte măsuri sau dacă nu le gândeşti cum trebuie, există riscul să generezi blocaje de aprovizionare. Am văzut ce s-a întâmplat, de exemplu, în Slovenia zilele trecute, când, datorită unor măsuri care au fost adoptate, benzinăriile au rămas fără combustibil şi practic, camioane româneşti pe care le aveam în tranzit nu au putut să se mai deplaseze, neavând de unde să se aprovizioneze.
De asemenea, poţi să creezi sincope puternice pe partea de import de combustibil, de ţiţei sau de motorină, de exemplu, unde cererea este mult mai mare decât benzina pe piaţa românească.
G4: Aţi vorbit de sincope. Ordonanţa pe care aţi adoptat-o astăzi interzice practic exportul de motorină şi de ţiţei din România, dar dacă şi alte state ar lua măsuri similare, nu există pericolul ca România să rămână fără surse de import pentru motorina de care are nevoie?
Ilie Bolojan: Această ordonanţă ne creează această posibilitate să intervenim. În fapt, noi nu vom interzice în momentul de faţă, de exemplu, exporturile pe anumite componente, pentru că din procesele de fabricaţie avem o supraproducţie de benzină pe care trebuie să o exportăm în aşa fel încât să avem o producţie de motorină suficientă care să ne acopere cererea de pe piaţă. Pentru că din totalul de combustibil pe care îl are piaţa românească, 75% aproximativ este partea de motorină şi 25% partea de benzină.
Dar această măsură ne permite ca într-o situaţie în care se ajunge la o problemă de aprovizionare, ceea ce nu se întrevede pe termen scurt, să putem într-adevăr limita. Sigur, dacă toate ţările, într-o situaţie cum a fost pandemia la un moment dat, blochează exporturile de măşti, cum a fost, atunci, sigur că se poate ajunge la o situaţie de criză.
Cea mai bună situaţie pe care ne-o putem imagina este să se ajungă la o formă de armistiţiu sau de deblocare a circulaţiei prin zona Golfului, în aşa fel încât să se reia aprovizionare a globală de combustibil. Pentru că efectele, aşa cum le vedem, sunt defavorabile tuturor economiilor. De la creşterea combustibilului care antrenează creşterea ratei inflaţiei, de la creşterea ratelor dobânzilor care afectează toate pieţele globale, de la creşterea costului transporturilor, inclusiv, de exemplu, a preţurilor în industria aeronautică, la biletele pentru pasageri sau de la creşterea costului îngrăşămintelor pentru agricultură cu 20-30% care cu siguranţă va avea un impact din vară sau în toamnă asupra costului produselor agricole. Sper deci ca această criză să se termine cât mai repede. Pentru că altfel, premisele de la care este gândit anul economic în toată Europa nu vor mai fi validate de realitate.
Interviul integral poate fi citit aici.