Preşedintele german va demisiona vineri
alte articole

Preşedintele german Christian Wulff, supus la noi presiuni într-un scandal de corupţie, îşi va anunţa, probabil demisia în cursul zilei de vineri, anunţă presa de la Berlin.
Procurorii au cerut Parlamentului federal să ridice imunitatea lui Wulff într-un scandal privind un împrumut primit de şeful statului.
Acesta va face declaraţii la ora locală 11.00 (12.00 ora României).
Cancelarul Angela Merkel, un aliat al lui Wulff, va avea o conferinţă de presă la ora locală 11.30 (12.30 ora României). Şefa guvernului german şi-a anulat o vizită în Italia, pe fondul scandalului.
Procurorii din landul Saxonia Inferioară, unde Wulff a fost premier, îl suspectează pe acesta că a acceptat favoruri necuvenite.
Wulff, în vârstă de 52 de ani, a fost acuzat şi că a încercat să forţeze un ziar să nu publice informaţiile.
Preşedintele - al cărui rol principal este să servească drept autoritate morală pentru naţiune - neagă că ar fi greşit ceva.
Scandalul este considerat de analişti o lovitură pentru Merkel, care l-a ajutat pe Wulff să ocupe funcţia de şef al statului în 2010.
Joi, procurorii din Hanovra, capitala Saxoniei Inferioare, au declarat într-un comunicat că există suficiente indicii că preşedintele a acţionat incorect. "Deci, am cerut preşedintelui Bundestagului (camera inferioară a Parlamentului federal - n.r.) să ridice imunitatea preşedintelui.
Această măsură este necesară pentru a începe oficial procedurile împotriva lui Wulff, dar nu înseamnă că el va fi automat pus sub acuzare.
Biroul lui Wulff nu a comentat oficial situaţia.
La 13 decembrie, Bild dezvăluia că Wulff a primit în 2008 - pe când era premierului landului Saxonia Inferioară - un împrumut în valoare de 500.000 de euro de la Edith Geerkens, soţia unui om de afaceri.
Christian Wulff a trecut sub tăcere acest împrumut acordat în condiţii avantajoase în momentul în care a fost chemat de Parlamentul din Saxonia Inferioară să clarifice relaţiile cu familia Geerkens.
Deputaţii se miraseră de prezenţa cu totul neobişnuită a lui Egon Geerkens, un om de afaceri prea puţin important pentru a fi inclus în delegaţiile şi în călătoriile externe ale viitorului preşedinte.
Wulff afirmase în faţa parlamentarilor că nu are niciun fel de raporturi de afaceri cu Geerkens.
Süddeutsche Zeitung a dezvăluit că preşedintele a încercat, cu o zi înainte de publicarea articolului, să intervină pe lângă redactorul-şef al Bild, Kai Diekmann. După ce acesta nu i-a răspuns la telefon, fiind plecat în străinătate, Christian Wulff i-a trimis un email în care apar ameninţări la adresa publicaţiei.
Ulterior, preşedintele ar fi încercat să intervină şi la Mathias Döpfner, CEO al Axel Springer, trustul de presă din care face parte tabloidul. Potrivit Cicero, şeful statului ar fi solicitat acelaşi lucru acţionarului principal al Axel Springer, Friede Springer, văduva fondatorului trustului.
Wulff i-a cerut scuze lui Diekmann.
El a respins şi apelurile pentru demisia sa, spunând că intenţionează să îşi ducă la bun sfârşit mandatul de cinci ani..