Preşedintele bulgar a amânat înmânarea ultimului mandat pentru formarea guvernului (presă)
alte articole
Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev va înmâna Mişcării pentru drepturi şi libertăţi un mandat pentru formarea unui guvern pe 5 martie şi nu vineri 1 martie, cum anunţase iniţial, scrie vineri cotidianul sofiot Sega. Formaţiunea a anunţat deja ca nici ea nu este interesată să formeze un cabinet şi va returna mandatul, aşa cum au procedat deja partidul GERB (de centru-dreaptă) şi Partidul Socialist Bulgar. Prin returnarea şi a celui de-al treilea mandat se va deschide calea către alegeri parlamentare anticipate. Plevneliev a anunţat joi că va programa scrutinul pentru data de 12 mai.
Amânarea înmânării mandatului se face din motive strict tehnice, a anunţat biroul de presă al Administraţiei prezidenţiale bulgare. Ziarul Sega scrie că şeful statului bulgar este obligat de constituţie să înmâneze acest mandat la şapte zile după ce i-a fost returnat cel de-al doilea. Plevneliev a decis să profite de acest termen pentru că altfel trebuia să accelereze emiterea decretului pentru dizolvarea parlamentului, în condiţiile în care mai există câteva legii care trebuie adoptate de parlamentari.
Săptămâna viitoare, Rosen Plevneliev va numi un guvern de tranziţie care va conduce ţara până alegerea unui nou parlament şi investirea unui nou guvern.
Premierul Boiko Borisov a depus la 20 februarie demisia guvernului de centru-dreapta pe fondul celor mai ample proteste din ultimii 16 ani din Bulgaria. Sute de mii de bulgari şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nivelul scăzut de trai, costurile mari la întreţinere şi corupţia din sistemul politic actual.