Preşedinta Parlamentului R.Moldova, confirmată pozitiv la Covid-19
alte articole
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, socialista Zinaida Greceanîi, a fost confirmată pozitiv cu virusul Wuhan care provoacă boala Covid-19. Anunţul a fost făcut luni, 19 octombrie, de către Secretariatul Parlamentului, precum şi de către aceasta prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„Vă anunţ că am fost confirmată pozitiv cu noul tip de coronavirus. Din păcate, COVID-19 afectează zilnic mii de oameni din întreaga lume, pentru viaţa cărora luptă eroii zilelor noastre – medicii. Şi eu mă aflu sub supravegherea medicului de familie şi urmez tratamentul la domiciliu.
Exprim sincere cuvinte de recunoştinţă şi mulţumire tuturor angajaţilor sistemului de sănătate pentru sacrificiul şi munca titanică pe care o desfăşoară, în această perioadă dificilă. Sunteţi pe bună dreptate eroii noştri! În pofida tuturor greutăţilor generate de această criză pandemică, sunt convinsă că împreună vom reuşi să le depăşim. Vă doresc tuturor multă sănătate, fiţi vigilenţi şi aveţi grijă de familiile voastre şi oamenii dragi”, a scris Greceanîi.
Precizăm că până în prezent, numărul total al persoanelor cu rezultat pozitiv la testele pentru Covid-19 a ajuns la 67.050, dintre care 47.842 persoane au fost tratate şi externate, 17.624 cazuri active, iar 1584 persoane au decedat din cauza infecţiei.