Preot din Olt, arestat preventiv după ce ar fi racolat sexual două fetiţe

Tribunalul Olt a dispus arestarea preventivă a preotului Flavius Marcel Popescu, în vârstă de 45 de ani, acuzat că ar fi racolat sexual două adolescente de 13 ani.
Bărbatul a slujit la biserica din comuna Găneasa. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, faptele pentru care este cercetat ar fi fost comise în perioada septembrie-octombrie.
Anchetatorii susţin că acesta le-ar fi contactat pe cele două fete prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie şi le-ar fi adresat solicitări cu caracter sexual în timpul unor apeluri video. De asemenea, bărbatul ar fi ştiut că adolescentele au 13 ani şi le-ar fi trimis mai multe imagini cu conţinut sexual explicit.
În cadrul anchetei au fost efectuate percheziţii, în urma cărora poliţiştii au descoperit şi ridicat mai multe dispozitive de stocare a datelor.
Bărbatul a fost reţinut iniţial de DIICOT, apoi prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor.
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor a anunţat că Flavius Marcel Popescu a demisionat din preoţie luni, în contextul acuzaţiilor formulate împotriva sa. Potrivit comunicatului instituţiei, postul rămas vacant va fi scos la concurs.
Poliţia a fost sesizată de echipa „Justiţiarul de Berceni”.
Duminică, 1 noiembrie, echipa „Justiţiarul de Berceni” a anunţat că a sesizat poliţia în legătură cu un preot din judeţul Olt, acuzat că ar fi abordat online fete minore şi le-ar fi făcut propuneri sexuale.
„Un preot din Olt, reclamat pentru propuneri sexuale făcute unor fete de 13 ani. Echipa Justiţiarul de Berceni a sesizat poliţia.
Un băiat minor a contactat recent echipa Justiţiarul de Berceni pentru a ne cere ajutorul. Acesta ne-a povestit că prietenele sale, în vârstă de 13 ani, sunt terorizate de un individ care se prezintă drept «Flavius» sau «Florin».
În urma verificărilor făcute de echipa noastră, am obţinut dovezi care indică faptul că bărbatul le făcea propuneri sexuale, le-a trimis materiale pornografice şi le-a cerut să îi trimită, la rândul lor, materiale sexuale explicite.
Potrivit informaţiilor pe care le avem, acesta le-ar fi arătat şi că avea în telefon materiale pornografice cu minori.
L-am identificat pe bărbat ca fiind Popescu Flavius, paroh la Biserica Gănesuica din satul Găneasa, judeţul Olt.
Ne-am deplasat la faţa locului şi am sesizat poliţia. Ulterior, ne-am prezentat la Postul de Poliţie Slătioara pentru a oferi detalii despre situaţia semnalată şi a depune probele”, a transmis echipa „Justiţiarul de Berceni”.
Acuzaţiile prezentate în acest caz fac obiectul cercetărilor, iar vinovăţia bărbatului urmează să fie stabilită de instanţă.