Premierul s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte relaţiile moldo-bulgare de viitor

Premierul moldovean, Vlad Filat. (PETRAS MALUKAS / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
20.04.2012

Prim-ministrul Vlad Filat a avut la 19 aprilie la Sofia o întrevedere cu Boiko Borisov, Prim-ministrul Republicii Bulgaria, informează Epoch Times cu referire la Serviciul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului. Premierul se află în vizită oficială în Bulgaria la invitaţia omologului sau bulgar, fiind însoţit de către mai mulţi membri ai Guvernului R.Moldova.

Cei doi premieri au avut o întrevedere în particular, urmată de şedinţa în plen a delegaţiilor guvernamentale ale Republicii Moldova şi Bulgariei. Oficialii au făcut o evaluare a relaţiilor bilaterale moldo-bulgare, ambele părţi pledând pentru intensificarea cooperării economice, culturale, în domeniul educaţiei şi umanitare.

Vlad Filat a subliniat că Guvernul de la Chişinău se pronunţă pentru aprofundarea dialogului bilateral şi a solicitat Bulgariei, din postura sa de stat membru al UE, să rămână un susţinător activ al R.Moldova în avansarea dialogului cu structurile UE.

Totodată, Premierul a reiterat deschiderea R.Moldova pentru investiţiile bulgare, dar şi interesul sporit pentru cooperarea în domeniul agriculturii. Prim-ministrul a menţionat acţiunile autorităţilor R.Moldova în vederea păstrării şi dezvoltării identităţii culturale şi lingvistice a bulgarilor ce locuiesc în ţara noastră.

În cadrul şedinţei în format lărgit a delegaţiilor oficiale din Republica Moldova şi Bulgaria, reprezentanţii Guvernelor de la Chişinău şi Sofia au semnat un Acord interguvernamental privind cooperarea în domeniul situaţiilor excepţionale. Documentul a fost semnat de Ţvetan Ţvetanov, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne al R. Bulgaria şi Iurie Leancă, vicepremier, ministru al Afacerilor Externe RM. Acesta prevede crearea unui sistem de legături în prevenirea şi lichidarea consecinţelor dezastrelor naturale şi tehnogene.

Vlad Filat a mulţumit părţii bulgare pentru invitaţia de a vizita Bulgaria, exprimând gratitudine Guvernului şi poporului bulgar pentru sprijinul constant acordat ţării noastre.

Premierul a subliniat că Republica Moldova parcurge o perioada importantă în ceea ce priveşte integrarea în UE, experienţa Bulgariei în acest sens fiind una relevantă. Vlad Filat a apreciat sprijinul personal al Prim-ministrului Bulgariei, Boiko Borisov, acordat Republicii Moldova pe calea integrării europene şi a implementării reformelor.

„La o distanţă de 2,5 ani de la stabilirea primelor contacte cu omologul bulgar, pot să constat că declaraţiile Dânsului de susţinere s-au transformat în acţiuni", a spus Prim-ministrul, accentuând că a preluat din experienţa Premierului bulgar privind depăşirea crizei economice şi implementarea reformelor.

Premierul a apreciat proiectele demarate de Executivul bulgar în domeniile de infrastructură a drumurilor şi consolidare a securităţii energetice

Premierul a calificat întrevederea susţinută cu omologul bulgar ca fiind una foarte bună, evidenţiind progresul calitativ în ceea ce priveşte colaborarea pe dimensiunea economică şi umanitară. În 2011 volumul comerţului cu Bulgaria a crescut cu 50 la sută, depăşind cifra de 100 mln USD.

„Este o tendinţă pozitivă, însă există şi rezerve în acest sens, dorinţa noastră fiind dezvoltarea acestor relaţii în continuare", a accentuat Vlad Filat.

Şeful Cabinetului de miniştri de la Chişinău s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte relaţiile moldo-bulgare de viitor, subliniind că, pe lingă relaţiile actuale foarte bune, există şi evenimente istorice comune.

„Contăm în continuare pe sprijinul Bulgariei în procesul de integrare europeană a R. Moldova şi aşteptăm vizita domnului Prim-ministru Boiko Borisov în ţara noastră. Sperăm să organizăm cu această ocazie o şedinţă comună a Guvernleor de la Chişinău şi Sofia, fapt care ar permite proiectarea unor acţiuni importante comune ce vizează relaţiile bilaterale şi internaţionale", a spus Vlad Filat.

La rândul său, Prim-ministrul Boiko Borisov a remarcat paşii fermi parcurşi de Republica Moldova pe calea integrării europene şi succesele noastre economice, exprimând-şi speranţa că întreaga societate îl va sprijini pe Prim-ministrul Vlad Filat în aspiraţia sa de aduce R.Moldova în marea familie europeană.

„Vreau să mulţumesc şi pentru ceea ce se face în raionul Taraclia, aici este reprezentantul acestui raion, în mod special pentru angajamentul ca Universitatea de la Taraclia să devină una regională, pentru ca tinerii şi din alte regiuni ale ţării să poată face studii la această instituţie", a accentuat Premierul bulgar.

Prim-ministrul Bulgăriei a apreciat calitatea limbii bulgare vorbite de către mai mulţi membri ai delegaţiei moldoveneşti, sperând că aceeaşi atitudine faţă de limba bulgară va fi menţinută în continuare de către autorităţile moldoveneşti.

Boiko Borisov a vorbit despre dezvoltarea relaţiilor în domeniul turismului, numărul turiştilor moldoveni a crescut de 2 ori şi a indicat asupra noilor oportunităţi de colaborare economică şi energetică cu R. Moldova. Totodată, el s-a pronunţat pentru dezvoltarea relaţiilor culturale.

Premierul de la Sofia a atras atenţia investitorilor bulgari asupra facilităţilor ce le oferă Republica Moldova în plan investiţional şi de export a mărfurilor în Federaţia Rusă, precum şi existenţa celor 2 zone economice libere din Taraclia.

Boiko Borisov a urat Republicii Moldova succese pe calea integrării europene, recomandând autorităţilor de la Chişinău să urmeze ferm acest parcurs.

În dimineaţa zilei de 19 aprilie, Prim-ministrul Vlad Filat a depus flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor