Premierul R. Moldova: Noul Guvern nu va proteja escrocii, bandiţii şi monopolurile care jecmănesc oamenii

Natalia Gavriliţa - prim-ministru al R. Moldova (gov.md)
Tatiana Chiriac
06.08.2021

”Guvernul actual are o misiune extrem de importantă: să demonstreze oamenilor că Republica Moldova poate fi guvernată de oameni cinstiţi şi bine intenţionaţi”, a declarat în faţa deputaţilor noul Prim-ministru de la Chişinău, Natalia Gavriliţa.

În opinia acesteia, misiunea cea mai importantă a Cabinetului său este să arate că un guvern de oameni integri e bun pentru ţară, că banii opriţi din scheme şi corupţie pot ajuta oamenii ţării, iar Moldova poate reveni în echipa statelor civilizate, decente, unde în capul mesei este legea.

„Acest Guvern nu va fura, nu va crea legi care să permită furtul, nu va împărţi bani publici cu procent, nu va crea companii abonate la achiziţii, nu va privatiza pentru feciori şi fini proprietăţile statului şi nu va proteja escrocii, bandiţii şi monopolurile care jecmănesc oamenii acestei ţări”, a adăugat premierul.

Mai mult, vor fi curăţate instituţiile statului de oameni corupţi, se va face tot posibilul ca justiţia să se cureţe de grupurile de interese care vând decizii şi protejează hoţii, se va face tot posibilul să se recupereze banii din miliardul furat şi din alte scheme care se ascund în afara ţări sau chiar în Moldova.

„Vom ţinti confiscarea averilor celor corupţi şi din acei bani vom repara şcoli, aziluri, case de cultură şi drumuri”, a notat Natalia Gavriliţa subliniind că Programul de activitate a Guvernului „Moldova vremurilor bune” va ajuta societatea să se elibereze de frică, oamenii să capete încredere în forţele proprii, economia să se dezvolte fără obstacole, iar instituţiile de stat să acţioneze în numele şi în interesul cetăţenilor.

Noul Cabinet de miniştri de la Chişinău are 13 ministere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor