Premierul Ponta: Viktor Orban a avut o atitudine jignitoare la adresa României
alte articole
Premierul Victor Ponta nu a fost prea încântat de remarcile omologului său ungar, Viktor Orban, care se plângea, într-o vizită recentă în România, că din 2012, de când s-a schimbat puterea, politicienii români au jignit de nenumărate ori Ungaria relaţiile dintre cele două ţări deteriorându-se dramatic.
"Domnul Viktor Orban mi-a făcut un compliment, mi-a zis că până în 2012 se înţelegea foarte bine cu Guvernul din România şi din 2012, nu. Eu am luat-o ca un compliment, pentru că mie mi se pare că atitudinile domniei-sale, nu ca prim-ministru - dacă am vreo problemă ca prim-ministru, discutăm noi - ci ca lider politic sunt atitudini jignitoare la adresa României şi atitudini inacceptabile din punct de vedere politic între două ţări vecine şi prietene", a declarat luni seară, la Antena 3, Victor Ponta, citat de Mediafax.
Deşi Victor Ponta susţine că nu vrea să răspundă la astfel de provocări şi să agraveze astfel situaţia, el remarcă totuşi că modul în care Viktor Orban s-a comportat nu este doar "ofensator, ci şi provocator". În opinia premierului, românii nu vor mai accepta un guvern cu care Orban să se înţeleagă bine.
Mai mult, premierul Ponta a lăudat reacţia MAE după ce Orban a postat pe contul său de Facebook imagini cu simbolurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc, la numai o zi după ce a făcut apel la stabilirea unor "relaţii eficiente" româno-ungare.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.