Premierul libanez demisionează. Acuză că viaţa lui este în pericol
alte articole
Premierul libanez Saad al-Hariri a demisionat sâmbătă, declarând într-un discurs televizat că a perceput un complot împotriva sa. De asemenea, el a criticat Iranul şi pe aliatul său libanez Hezbollah.
“Trăim într-un climat similar celui care a predominat înaintea asasinării martirului Rafik al-Hariri. Am simţit că este organizat ceva pe ascuns la adresa vieţii mele”, a declarat. Rafik al-Hariri este răposatul său tată şi fost premier al Libanului.
Hariri a afirmat în declaraţia sa că Iranul “pierde în ingerinţa sa cu problemele lumii arabe”, adăugând că Libanul “se ridică aşa cum a făcut-o în trecut” şi “taie mâinile care vine cu viclenie înspre el”.
Hariri a devenit premier al Libanului la sfârşitul anului trecut, după un acord politic care l-a adus de asemenea pe Michel Aoun, un aliat al Hezbollah, în funcţia de preşedinte al ţării.
Hezbollah este dominant din punct de vedere politic în Liban, dar legăturile cu Iranul şi sprijinul crucial acordat preşedintelui sirian Bashar al-Assad i-au nemulţumit pe unii libanezi.
Hariri a vizitat Arabia Saudită, un duşman politic al Iranului şi al Hezbollah, de două ori în ultima săptămână, întâlnindu-se cu prinţul încoronat Mohammed bin Salman şi alţi înalţi oficiali.
Al-Jadeed, un post de televiziune din Beirut, a precizat că anunţul de demisie al lui Hariri a fost transmis din capitala saudită Riad.