Premierul i-a cerut oficial preşedintelui Academiei să verifice acuzaţiile de plagiat la adresa Ministrului Educaţiei

Victor Ponta i-a adresat preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, cererea de a constitui o comisie de evaluare, formată din specialişti ai Academiei Române, care să verifice acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Educaţiei, Ioan Mang
Clădirea Academiei Române (wikipedia.org)
Gina Zaragiu
15.05.2012

Victor Ponta i-a adresat preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, cererea de a constitui o comisie de evaluare, formată din specialişti ai Academiei Române, care să verifice acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Educaţiei, Ioan Mang. Guvernul a informat, luni, că premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare profesorului Ionel Haiduc, să alcătuiască o comisie de evaluare cu specialişti ai Academiei care să verifice acuzaţiile de plagiat aduse lui Mang.

Conform scrisorii Biroului de Presă al Guvernului, în decursul săptămânii au apărut în presă "diverse acuzaţii de plagiat" la adresa ministrului Educaţiei, Ioan Mang, "acesta fiind bănuit că a preluat informaţii din diverse articole publicate de autori din Japonia, Taiwan şi Israel.

"Pentru a lua o decizie pe această speţă, dorim să solicităm o expertiză din partea Academiei Române. O decizie politică în acest caz, care să nu poată fi contestată de nimeni şi în baza căreia să se ia hotărârea corectă în ceea ce priveşte parcursul profesional al domnului ministru Ioan Mang în actualul cabinet, poate veni doar în urma unui răspuns din partea instituţiei pe care, cu onoare, o reprezentaţi şi o conduceţi"

Premierul roman noteaza că numai în urma evaluării Academiei Române poate lua o decizie politică în cazul lui Mang: "Având în vedere nivelul de aşteptare creat în rândul opiniei publice pe acest subiect, precum şi garanţia şi legitimitatea pe care o comisie de evaluare creată din specialişti ai Academiei Române o vor oferi, apelăm, prin intermediul acestei scrisori, la expertiza dumneavoastră pentru a verifica acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Educaţiei, Ioan Mang", afirmă premierul în scrisoarea adresată preşedintelui Academiei.

PDL a cerut, miercurea trecută, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, "pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină".

Miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc, a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă "în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi".

Ponta a afirmat că Mang va fi înlocuit la conducerea Ministerului Educaţiei, dacă acuzaţiile de plagiat sunt confirmate, dar că speră să nu fie cazul.

Monica Macovei a apreciat luni că "A trecut mai bine de o săptămână şi Victor Ponta nu a luat nicio decizie în cazul ministrului Ioan Mang, acuzat de plagiat. Lipsa de reacţie a premierului în cazul unor acuzaţii grave aduse chiar ministrului Educaţiei, care are de pregătit în aceste zile evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, nu poate decât să agraveze situaţia şi să crească neîncrederea elevilor şi părinţilor în sistemul de învăţământ", intr-o postare pe blogul său, intitulată "Demisia lui Mang devine insuficientă, Ponta să plece şi el!".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor