Monica Macovei: Demisia lui Ioan Mang a devenit insuficientă
alte articole
Europarlamentarul Monica Macovei, vicepreşedinte al PDL, a acuzat luni, într-o declaraţie de presă remisă AGERPRES, "lipsa de reacţie" a premierului în cazul Ioan Mang şi a afirmat în context că demisia ministrului Educaţiei nu este suficientă, cerând şi plecarea din funcţie a lui Victor Ponta.
"A trecut mai bine de o săptămână şi Victor Ponta nu a luat nicio decizie în cazul ministrului Ioan Mang, acuzat de plagiat. Lipsa de reacţie a premierului în cazul unor acuzaţii grave aduse chiar ministrului Educaţiei, care are de pregătit în aceste zile evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, nu poate decât să agraveze situaţia şi să crească neîncrederea elevilor şi părinţilor în sistemul de învăţământ", a susţinut vicepreşedintele PDL.
Macovei a apreciat, în context, că solicitarea adresată de premier Academiei Române este doar "o amânare inutilă a deciziei de demitere a ministrului Mang, pe care Ponta refuză să şi-o asume" şi "o jignire adusă profesorilor corecţi şi electoratului".
"De azi încolo, demisia lui Ioan Mang devine insuficientă şi nu va mai putea repara neîncrederea populaţiei în Cabinetul Ponta. Victor Ponta trebuie să plece şi el, căci a dovedit că minte atunci când a scris în programul de guvernare că va respecta legile "fără excepţii, fără derogări sau scuze", a mai afirmat vicepreşedintele democrat-liberal.
Premierul Victor Ponta a anunţat pe 10 mai că va cere Academiei Române să verifice acuzaţiile de plagiat aduse de Opoziţie ministrului Educaţiei, Ioan Mang, iar dacă acuzele se confirmă acesta va trebui să demisioneze.
"Am hotărât să solicit - şi sper să fie acceptată această solicitare a mea - către o instituţie independentă, pentru că până la urmă nu ar fi suficient de credibil ca Ministerul Educaţiei să-l verifice pe ministrul Educaţiei, ci Academia Română, dacă există posibilitatea ca un grup format din câţiva specialişti, în cel mai scurt timp, să analizeze acuzaţiile care au fost aduse ministrului. În măsura în care aceste acuzaţii se confirmă, evident domnia sa va trebui să-şi asume răspunderea politică şi să părăsească funcţia", a spus Victor Ponta.