Predoiu: "Sunt vreo 3 echipe de baschet pe acolo, la Guvernul României. De aceea trebuie să plece tot Guvernul"
alte articole
În jur de 8 650 000 de locuitori ai acestei ţări nu sunt conectaţi la reţeaua publică de apă, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, prezent la întrunirea Ligii Aleşilor Locali ai PNL.
"Nu este vina lor (a cetăţenilor n.r.). Este vina Guvernului că nu face nimic în acest sens", a adăugat Predoiu, potrivit unui comunicat de presă remis Epoch Times, precizând că 2 812 471 de locuinţe nu sunt conectate la reţeaua publică de apă.
În aceste condiţii, liberalii sunt îndreptăţiţi să-şi dorească guvernarea, a opinat liderul PNL, menţionând că, pentru a pune în operă reforme şi proiecte, PNL are nevoie de putere şi să dea jos acest Guvern.
"Vrem să-l dăm jos nu doar pentru că nu ne plac ochii Guvernului, ci pentru că, în primul rând şi în primul rând, acest Guvern, domnilor, nu are nicio legătură cu interesul naţional! Dar nu are niciuna, ca să fie limpede şi să înţeleagă toată lumea care vorbeşte de interes naţional. Ce interes naţional reprezintă un guvern care, la sfârşitul acestui an, va pierde 8 miliarde de Euro din fonduri europene? Ce interes naţional demonstrează un guvern care e gata să semneze un proiect la Cernavodă - 3 şi 4 - cu o companie chinezească, fără să avem în prealabil strategia energetică naţională? Fără să înţelegem că avem nevoie de capacităţi de interconectare? Sau e cumva legat la alte reţele acest guvern? Ce interes naţional probează un Guvern care măreşte un salariu minim, care, de fapt, anunţă, promite salariul minim, inclusiv pentru sectorul privat, fără să discute cu sectorul privat? Sigur că guvernul poate să mărească salariul în sectorul public, dacă are bani şi poate să menţină echilibrul bugetar. Dar nu poţi să discuţi de această măsura fără să întrebi măcar pe cel care a făcut o investiţie fără banii guvernului, cu propriile resurse, cu propria muncă, transpiraţie şi sudoare! Nu se poate un astfel de arbitrariu. Nu are legătură cu interesul naţional", a declarat Predoiu.
"Sunt vreo 3 echipe de baschet pe acolo, la Guvernul României. De aceea trebuie să plece tot Guvernul şi nu numai domnul Ponta! Pentru că degeaba pleacă cireaşa de pe tort, dacă tortul rămâne acolo şi îşi face în continuare treburile", a mai precizat prim- vicepreşedintele PNL.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.