Predoiu: "Felicitări", Tudorel Toader, se putea şi altfel, dar nu ştii cum
alte articole
Raportul prezentat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este uşor demontabil în multe puncte iar decizia sa este una pripită, a transmis joi seară, pe pagina sa de socializare, prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.
"Consiliul Superior al Magistraturii pregăteşte şi el un Raport pe acelaşi subiect. Preşedintele va decide după ce le vede pe amândouă. Lumea intereselor geopolitice şi economice se mişcă în jurul nostru cu o viteză ameţitoare, iar noi continuăm să ne aprindem „paie în cap”. Încă un pas înainte în războiul "româno-român", încă un pas înapoi din mersul nostru spre prosperitate. "Felicitări", dle Toader, se putea şi altfel, dar nu ştii cum", a declarat Predoiu.
Liderul PNL susţine că vom plăti în continuare un preţ greu până învăţăm două lucruri:
1. cursul de coliziune aduce pagube, cursul de ajustare-cooperare e mai eficient.
2. cursul occidentalizării României va merge înainte, nu va fi înlocuit cu cel al izolaţionismului, anti-occidentalismului şi naţionalismului închistat.
Reamintim că, după o conferinţă de presă maraton, de-a lungul căreia i-a reproşat şefei DNA inclusiv că a impietat activitatea Guvernului şi Parlamentului, că a pus presiuni pe procurori, că a încercat să obţină condamnări cu orice preţ, că a afectat imaginea României în afară etc., Tudorel Toader a anunţat că declanşează procedurile pentru revocarea sa din funcţie. Mai multe informaţii pe acest subiect aici.