Populiştii UE din Franţa, Ungaria şi Italia cresc în sondaje. Le Pen îl depăşeşte pe Macron
alte articole

Cele mai recente sondaje de opinie arată că valul populist al partidelor naţionaliste şi anti-imigraţie din Uniunea Europeană prinde avânt, în special în Italia, Franţa şi Ungaria, partidele pro-naţionalism având un procentaj mai bun decât rivalii lor înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, potrivit Zero Hedge.
Un sondaj recent, din 4 noiembrie, realizat de Institut Francais D’opinion Publique (IFOP), arată că partidul de centru al preşedintelui francez Emmanuel Macron, La Republique En Marche! (LREM), a scăzut la 19%, în timp ce partidul Adunarea Naţională al liderei de extremă dreapta Marine Le Pen (cunoscut anterior sub numele de Frontul Naţional) a ajuns la 21%, potrivit Euractiv.
Un alt sondaj, realizat de Elabe, arată că Adunarea Naţională are 20%, iar LREM 19,5%.
Între timp, potrivit unui sondaj naţional în Ungaria, publicat în urmă cu câteva zile de Median, partidul Fidesz al premierului Viktor Orban şi aliaţii săi din Partidul Popular Creştin-Democrat şi-au mărit avansul la 63%. Totodată, cel de-al doilea cel mai popular partid din Ungaria, Jobbik, se află la 11%.
Partidul Liga din Italia, condus de ministrul de Interne, Matteo Salvini, începând cu luna iulie a continuat să obţină rezultate mai bune decât Mişcarea Cinci Stele, cu care se află într-un guvern de coaliţie.
Salvini s-a dovedit a fi cel mai de încredere politician în Italia, potrivit unui sondaj realizat de ziarul Giorno şi publicat în luna iulie. Mişcarea Cinci Stele şi liderul ei, Luigi Di Maio, s-au chinuit să implementeze reforme economice care includ un venit de bază pentru cetăţeni, din cauza atitudinii negative a Comisiei Europene faţă de această măsură.
Potrivit Noto, Liga conduce cu 31%, în timp ce Mişcarea Cinci Stele se află la 27%.
În timp ce strategul politic american Stephen Bannon a înregistrat un progres în ceea ce priveşte unificarea populiştilor europeni prin intermediul organizaţiei sale non-profit The Movement (Mişcarea), Salvini şi Le Pen s-au întâlnit luna trecută la Roma şi au anunţat că explorează ideea creării pe cont propriu a unui “Front al Libertăţii” pentru a uni populiştii din Parlamentul European.
De asemenea, apelurile de excludere a lui Orban şi a partidului Fidesz din grupul parlamentar conservator Partidul Popular European (PPE) ar putea rezulta într-o alianţă solidă între Orban, Salvini şi Le Pen.