Ponta: Vreau să externalizăm operaţiunile de evaluare şi derulare a proiectelor cu fonduri europene

Premierul Victor Ponta. (Epoch Times România)
Epoch Times România
10.11.2012

Premierul Victor Ponta a anunţat sâmbătă, la Antena 3, că Guvernul intenţionează să externalizeze “cât mai mult din operaţiunile de evaluare şi de derulare a proiectelor cu fonduri europene”, precizând că subiectul a fost discutat şi cu Banca Mondială.

"Da, eu chiar cred că trebuie să învăţăm din experienţa altor ţări şi să externalizăm cât putem de mult din evaluarea proiectelor. Ţinem totul la autorităţile de management, la acei funcţionari care sunt plătiţi cât sunt plătiţi, când poţi să externalizezi cât mai mult din operaţiunile de evaluare şi de derulare a proiectelor”, a explicat Victor Ponta, precizând că nici Comisia Europeană nu interzice o asemenea procedură.

Şeful Executivului a arătat că, de altfel, şi pentru o reformă reală a sistemului administraţiei fiscale este nevoie de expertiză externă. "Ceea ce eu cred, cred într-o reformă reală a sistemului fiscal şi a sistemului administraţiei fiscale. Am discutat cu cei de la Banca Mondială şi cred foarte mult în expertiza externă, pentru că, sigur, din interiorul sistemului, eu nu spun că toţi cei care lucrează în sistem sunt corupţi sau, Doamne fereşte, dar, până la urmă, e foarte greu chiar doar din interior să faci acea reformă, chiar cred că trebuie o expertiză externă”, a mai spus Victor Ponta.

El a precizat, în context, că nu crede "în ideea cu statul care e din ce în ce mai mare şi mai punem încă un controlor peste încă un controlor care îl controlează pe al treilea controlor”. "Cred că există foarte multe metode mult mai flexibile de expertiză externă care vor duce, nu într-o lună sau nici măcar într-un an, dar vor duce la o reformă reală şi la încasări, până la urmă, că, de fapt, asta ne dorim pentru bugetul public", a adăugat primul-ministru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor