Ponta: Trebuie să spunem "Da", pentru a-l vedea pe Băsescu la închisoare, alături de Videanu
alte articole
La mitingul USL din Capitală de joi seară, premierul Victor Ponta le-a spus participanţilor că românii trebuie să spună "Da" la referendumul din 29 iulie, "pentru a-l da jos pe Traian Băsescu şi pentru a-l vedea la închisoare împreună cu Videanu, pentru banii furaţi".
"Împreună cu ceilalţi colegi am spus că trebuie să oprim contractele cu băieţii deştepţi, cei care prin Videanu l-au plătit pe Băsescu în toţi aceşti ani ca să fure peste un miliarde de euro. Trebuie să spunem «Da» pentru a-l da jos pe Traian Băsescu şi pentru a-l vedea la închisoare pe Băsescu cu Videanu, pentru banii furaţi", a spus Ponta.
Premierul a făcut referire şi la vila Dante, despre care a spus că Traian Băsescu a vrut să şi-o atribuie şi a întrebat mulţimea dacă acolo ar trebui să stea Băsescu, răspunsul celor prezenţi fiind "la puşcărie".