Ponta: Sunt convins că după 29 iulie leul se va întări

Victor Ponta (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Epoch Times România
26.07.2012

Întâlnirea cu delegaţia FMI va fi un semnal pozitiv, care ne va ajuta să readucem cursul de schimb poate la momentul de la care a plecat, a afirmat joi premierul Victor Ponta la RRA,adăugând că un alt element important în acest sens este acela că o dată cu referendumul criza politică se va încheia.

„Sunt absolut convins că după 29 iulie şi în urma vizitei misiunii FMI şi CE la Bucureşti, din acel moment leul se va întări, ceea ce spune şi ministrul de Finanţe, o spun şi specialiştii”, a spus şeful Executivului.

În context, Ponta a arătat că Guvernul va discuta cu reprezentanţii FMI pentru a flexibiliza regula cu 7 la 1 referitoare la angajările în sistemul de stat.

Declaraţiile PDL precum cele potrivit cărora un euro va trece de 5 lei „ţin de zona absolut iresponsabilă şi condamnabilă a modului de a face politică”, a mai spus Ponta. În opinia sa, PDL şi Traian Băsescu au generat criza politică, „iar acum se bucură că creşte euro faţă de leu”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor