Ponta: Nu ştiam în ce calitate să merg la Cotroceni, de 1 Decembrie: de maimuţică, de porc sau să latru?!
alte articole
Primul ministru Victor Ponta a declarat că nu a primit nicio invitaţie din partea Administraţiei Prezidenţiale de a merge la Palatul Cotroceni, de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale. Mai mult, premierul a precizat, cu referire la apelativul pe care i l-a dat recent preşedintele Traian Băsescu, cel de “pisicuţ”, că nu ar fi ştiut în ce calitate să se ducă la Cotroceni “de maimuţică, de porc”, relevă B1 TV.
“Nu ştiam în ce calitate să merg la Cotroceni: de maimuţică, de porc, să latru?! Nu mi-a scris pe invitaţie domnul Băsescu în care din nenumăratele mele întruchipări animale să mă prezint acolo. Până nu mă lămureşte, să stea el cu menajeria lui” a afirmat Victor Ponta.
Liderul social-democraţilor este de părere că aparaţiile dese ale şefului statului şi atacurile pe care le-a lansat la putere în ultimul timp, anticipează finalul “epocii Băsescu”, precum cea a lui Nicolae Ceaşescu în decembrie, în contextul alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an.
“Domnul preşedinte ştie că mai sunt zece zile şi românii o să meargă la vot şi e foarte posibil să încheie epoca Băsescu. E ca Ceauşescu în decembrie. Ştie ce se întâmplă”, a adăugat Victor Ponta.
La remarca unei jurnaliste că la defilările militare de 1 Decembrie, primul ministru se va întâlni totuşi cu şeful statului, Victor Ponta s-a eschivat.
”Eu nu mă întâlnesc cu domnul Băsescu la Arc. Eu mă duc la manifestare, dânsul se duce şi el. E o ţară liberă, mă rog, aproximativ liberă, în mare parte liberă, mai ales când e vorba de manifestaţii” a explicat şeful Executivului.
Traian Băsescu a fost primul care a ieşit "la atac" şi a declarat, marţi seara, în emisiunea ”Sub semnul întrebării” de la televiziunea B1 TV, moderată de jurnalistul Robert Turcescu, că Victor Ponta este ca "un pisicuţ" atunci când vine la Palatul Cotroceni, iar după ce pleacă îşi schimbă total comportamentul.
"Victor Ponta, când vine la mine, e ca un pisic, ca un pisic, "da, domnule preşedinte, da domnu' preşedinte" şi după ce iese şi ajunge la Palatul Victoria sau ajunge ... se vede cu un microfon în faţă vorbeşte cum vedeţi. De aceea îl fac mincinos, de aceea îl fac mincinos şi pentru ce a povestit despre CSAT, de aceea îl fac mincinos şi pentru declaraţiile pe care le dă pentru presa străină, pentru că are nevoie de imaginea mea externă şi spune "coabitez, am învăţat din lecţia verii, nu ştiu ce...", iar acasă face ce face. El e mitoman, e bolnav din punctul ăsta de vedere, cum e Crin Antonescu bolnav de somn, omul ăsta e bolnav de minciună. E mitoman", a precizat Băsescu.
Şeful statului a afirmat că vrea să-i dea jos masca lui Ponta şi să afle lumea cum acţionează el de fapt. Traian Băsescu a făcut referire şi la o eventuală renumire a lui Ponta în fruntea Guvernului, spunând că nu e nevoie ”să înghiţi porci. O broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit.”