Ponta: Mâine vom discuta în Guvern proiectul de înfiinţare a Autorităţii de Supraveghere Financiară

Victor Ponta (Lavinia Savu / Epoch Times)
Epoch Times România
11.12.2012

Guvernul va discuta în şedinţa de miercuri proiectul privind înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, însă documentul nu va fi aprobat tot atunci, întrucât va mai rămâne în dezbatere publică, a anunţat marţi premierul Victor Ponta, după o întrevedere cu Guvernatorul BNR.

“România trebuie să ţină pasul cu schimbările de la nivel european. România trebuie să-şi adapteze instituţiile, să le facă mai flexibile, dar în acelaşi timp mai eficiente în supravegherea structurilor şi a pieţelor financiare nebancare. Din acest punct de vedere am discutat de mai mult timp, astăzi suntem în faza unui proiect final pe care mâine îl voi prezenta şi în şedinţa de guvern, fără a-l adopta mâine. Îl prezentăm şi rămâne în dezbatere publică”, a declarat primul ministru.

Victor Ponta a explicat că prin integrarea celor trei autorităţi separate de supraveghere – CNVM, CSA şi cea a pensiilor private (CSSPP, n.r.) se are în vedere “adaptabilitatea pe plan european, eficienţă în activitatea de supraveghere, mai puţine funcţii de conducere, mai puţină birocraţie”.

Ponta a adăugat că noua structură va însemna şi o reducere a cheltuielilor, întrucât “nu vor fi trei departamente separate de contabilitate, de personal, juridic”. “Deci cheltuieli mai puţine , eficienţă mai mare şi coordonare cu BNR pentru a oferi de fiecare dată – indiferent de ceea ce se întâmplă în zona politică, în zona guvernamentală – de a oferi o ancoră de stabilitate şi un sediu al materiei privind pieţe financiare care evoluează într-un ritm pe care uneori structurile politice nu-l pot egala”, a arătat şeful Executivului.

“Înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară este un proiect care provine direct de la specialişti, de la cei care lucrează şi care au acces la ceea ce se întâmplă pe plan european, iar Guvernul şi eu ca prim ministru susţinem acest proiect”, a conchis Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor