Ponta îi cere lui Băsescu să îi retragă lui Tokes Ordinul Steaua României

Premierul Victor Ponta i-a transmis, vineri, preşedintelui ţării, Traian Băsescu o scrisoare prin care îi cere acestuia ca, în baza "atribuţiilor constituţionale" pe care le deţine, să decidă asupra oportunităţii retragerii retaragerii Ordinului Steaua României pe care statul român i l-a acordat lui Laszlo Tokes în 2009. Dacă Băsescu va emite decretul de retragere a decoraţiei lui Tokes, premierul va contrasemna.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
23.08.2013

Premierul Victor Ponta i-a transmis, vineri, preşedintelui ţării, Traian Băsescu o scrisoare prin care îi cere acestuia ca, în baza "atribuţiilor constituţionale" pe care le deţine, să decidă asupra oportunităţii retragerii retaragerii Ordinului Steaua României pe care statul român i l-a acordat lui Laszlo Tokes în 2009. Dacă Băsescu va emite decretul de retragere a decoraţiei lui Tokes, premierul va contrasemna.

În scrisoare, premierul îi semnalează Preşedintelui Băsescu că "nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României" şi îî propune acestuia declanşarea procedurilor legale în vederea retragerii acestui titlu".

Demersul premierului Ponta are loc la doar câteva zile după ce, într-o interviu televizat, Ponta a afirmat că este dispus să contrasemneze decretul de retragere a decoraţiei lui Tokes, dacă preşedintele va emite un asemenea decret.

"Am mai contrasemnat decrete de retragere a unor decoraţii şi îl asigur că voi contrasemna şi pentru retragerea decoraţiei domnului Tokes", a declarat Ponta duminică, 18 august, la Antena 3 .

Cu alte două zile în urmă, vineri, 16 august, la încheierea seminariilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, unde a fost prezent şi preşedintele Băsescu, reprezentanţii comunităţilor româneşti care trăiesc în afara frontierelor României adoptaseră o rezoluţie prin care se cerea ca "extremiştilor maghiari" care "luptă prin toate mijloacele" împotriva ţării şi a românilor să le fie retrase distincţiile care le-au fost acordate de statul român. Rezoluţia îl viza pe Laszlo Tokes.

"Cerem ca extremiştilor maghiari din România, cărora li s-au acordat distincţii ale statului român, să le fie retrase aceste distincţii. Şi aici facem o referire directă la Laszlo Tokes. Nu este posibil ca acest extremist maghiar, care luptă prin toate mijloacele împotriva României şi românilor, să fie decorat cu Steaua României. Această distincţie trebuie să-i fie retrasă şi facem apel la Administraţia Prezidenţială, în numele tuturor participanţilor la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, să-i fie retrasă această distincţie lui Laszlo Tokes", se arată în rezoluţia adoptată la Izvorului Mureşului.

Preşedintele Băsescu a afirmat la rândul său, în cadrul conferinţei de presă susţinute la Izvoru Mureşului, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".

Pe 27 iulie 2013, Laszlo Tokes îşi începea alocuţiunea Ungariei Viktor Orban, invitat de onoare la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos" la modul următor: "Ne-am adunat pe un pământ autonom din Băile Tuşnad, într-o zonă autonomă a Băilor Tuşnad, adică zona în care se desfăşoară Universitatea de Vară. Dacă sunteţi de acord, aş vrea să mai spun că suntem într-o locaţie din Ţinutul Secuiesc autonom" şi îi cerea lui Viktor Orban că, împreună, cu guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", pentru a oferi "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor