Ponta: E un record de prostie să afirmi că dacă dăm bani fermierilor îi dăm lui Voiculescu
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat luni că deşi s-a obişnuit să citească în presă "tot felul de lucruri stupide" i se pare "un record de prostie" afirmaţia că dacă Guvernul dă bani pentru fermierii afectaţi de secetă îi dă lui Dan Voiculescu.
"M-am obişnuit cu tot felul de lucruri stupide în presă, dar să citesc că nu trebuie să dăm bani fermelor afectate de secetă că-i dăm bani lui Voiculescu, asta mi se pare totuşi un record de prostie. Că-i dau bani lui Voiculescu... Nu ştiu dacă dl Voiculescu are vreo exploataţie agricolă, dar ştiu sigur că sunt câteva milioane de români care anul acesta au suferit din cauza secetei. Şi ştiu că banii pe care noi îi dăm reprezintă doar o mică parte din ceea ce se va primi de la UE", a declarat liderul PSD, după şedinţa USL.
El a menţionat că la sfârşitul acestei săptămâni sau săptămâna viitoare va avea loc o rectificare de buget. "Este o rectificare prin care ne vom ţine de cuvânt cu lucrurile pe care le-am promis când eram în Opoziţie. În primul rând, un sprijin substanţial pentru agricultură şi pentru acele persoane afectate de secetă. Sunt foarte mândru şi foarte bucuros că putem să-i ajutăm pe oamenii afectaţi de secetă, pe agricultorii care au asemenea probleme", a conchis Ponta.