Ponta: Agricultura şi energia reprezintă motoarele de dezvoltare ale României
alte articole
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, fiind prezent la Târgul Indagro, că agricultura şi energia reprezintă cu adevărat o şansă "foarte mare" pentru România, fiind în opinia lui motoarelle de dezvoltare ale ţării.
Fiind întrebat ce concluzii are în urma vizitei la târg, Ponta a spus că acestea sunt optimiste, deoarece agricultura şi energia reprezintă "la modul realist" motoarele de dezvoltare ale României.
"Concluziile sunt mai degrabă optimiste în sensul în care cele două domenii despre care noi tot vorbim de ceva timp, şi de care vorbim sigur şi de când suntem la guvernare, şi anume agricultura şi energia, chiar cred că pot să reprezinte la modul realist motoarele de dezvoltare ale României. M-am bucurat să văd atât de mulţi producători, m-am bucurat să văd oameni care trăiesc din agricultură şi care mi-au spus şi ce am făcut bine- şi aici e meritul ministrului Agriculturii- şi ce nu am făcut încă şi e din cauza ministerului de Finanţe şi a primului-ministru", a punctat premierul.
De asemenea el a mai spus că agricultura, şi tot ce înseamnă acest domeniu, reprezintă cu adevărat o şansă pentru România. "Dar, realmente cred că agricultura şi tot ce înseamnă acest domeniu reprezintă cu adevărat o şansă foarte mare pentru România. Nu întâmplător vreau să vorbesc de fiecare dată când vorbesc de agricultură despre produse tradiţionale, despre irigaţii la care noi avem o sarcină foarte mare şi despre produsele bio acolo unde la modul cel mai serios cred că România poate să fie într-adevăr numărul unul în Europa şi este un domeniu în care dacă investim în continuare o să avem foarte multe rezultate bune", a susţinut preşedintele PSD.
"Mă bucur că l-am ascultat pe Daniel ( Daniel Constantin, ministrul Agriculturii n.r.) şi am venit la expoziţie şi întreaga echipă de la Ministerul Agriculturii şi ştiu ce avem de făcut mai departe", a conchis Victor Ponta.