Ponta: Acţiunea lui Diaconescu, de contestare a privatizării, ar putea să pună Oltchim pe butuci

Victor Ponta, conferinţă de presă la Palatul Victoria. (Epoch Times România)
Epoch Times România
19.09.2012

Acţiunea lui Dan Diaconescu, de a contesta în instanţă procedura de privatizare a Oltchim „ar putea să pună pe butuci combinatul”, a spus marţi seară premierul Victor Ponta, care a atras totodată atenţia românilor care cred în ideea naţionalizării Oltchim „să fie realişti”.

„Acţiunea dl. Diaconescu ar putea să pună pe butuci Oltchimul. Dacă luni, când este termenul (în instanţă, n.r.) se suspendă procedura de privatizare, în afară de faptul că avem o mare problemă – pe 27 este board-ul FMI, dar practic Oltchim va muri”, a explicat premierul Ponta, într-o emisiune tv.

Întrebat despre ideea anunţată de Dan Diaconescu, de naţionalizare a societăţii Oltchim, Victor Ponta a spus că ar vrea ca acei români care cred că o asemenea acţiune ar putea fi posibilă, „să fie realişti”. „Sper să înţeleagă că aici este vorba de câteva sute de milioane de euro. Şi mai grav decît atât, dacă ar avea domnul Diaconescu acum 300 milioane de euro ca să îi pună la Oltchim nu ar fi suficient. La Oltchim nu doar pui nişte bani ca la o bancă, ci trebuie să ai capacitatea managerială – pe care dl. Roibu nu a avut-o – de a plăti datorii, de a şti să faci tot acest circuit tehnologic cu Arpechimul. Plus, de a şti să vinzi toate aceste produse”, a explicat şeful executivului. El a adăugat că acolo „nu se produc pantofi sau cozonaci”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor