Ponta: Acordul cu Băsescu spune să vorbim la persoana a doua plural şi să nu folosim epitete sau comparaţii din regnul animal
alte articole
La începutul şedinţei CExN al PSD, la care presa a avut acces, premierul Victor Ponta a declarat miercuri că acordul pe care l-a semnat cu preşedintele Traian Băsescu conţine o frază în care se arată că cei doi vor folosi persoana a doua plural şi nu vot utiliza epitete sau comparaţii din regnul animal.
"Colegilor le dau acum textul acordului de pace între preşedinte şi prim-ministru. Presa o să fie foarte dezamăgită, că nu-i nimic acolo. Dumneavostră colegii mei, o să citiţi doar o frază interesantă care spune că între preşedinte şi prim-ministru trebuie să vorbim la persoana a doua plural, să nu folosim epitete, să nu folosim comparaţii din regnul animal", a precizat Victor Ponta.
Premierul a fost întrebat apoi de către Viorel Hrebenciuc dacă acordul nu are anexă. "Nu am anexă, ce anexe, iar începeţi? Iar vă ia presa în serios, pe bune", i-a răspuns Ponta, râzând.
Victor Ponta i-a precizat lui Hrebenciuc că partidul s-a schimbat şi că s-a făcut o negociere şi fără prezenţa acestuia.
"Ei, vezi că se poate?", a replicat Hrebenciuc.
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre acordul semnat săptămâna trecută şi că a convenit cu acesta ca documentul să fie prezentat public miercuri, după ce toate negocierile privind constituirea Guvernului vor fi încheiate.