Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

Palatul Victoria. (Oana Moisescu/Epoch Times)
Epoch Times România
18.12.2012

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, după ce actul normativ a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.

Actul normativ care vizează înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară a fost discutat în primă lectură în şedinţa de guvern de săptămâna trecută.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că a discutat cu guvernatorul BNR despre varianta înfiinţării unei mega-structuri care să includă CSA, CNVM, CSSPP, însă a precizat că ideea unificării celor trei instituţii îi aparţine lui Mugur Isărescu şi nu este o decizie politică.

Victor Ponta a explicat la momentul respectiv că prin integrarea celor trei autorităţi de supraveghere se are în vedere “adaptabilitatea pe plan european, eficienţă în activitatea de supraveghere, mai puţine funcţii de conducere, mai patina birocraţie”.

Ponta a adăugat că noua structură va însemna şi o reducere a cheltuielilor, întrucât “nu vor fi trei departamente separate de contabilitate, de personal, juridic”. “Deci cheltuieli mai puţine , eficienţă mai mare şi coordonare cu BNR pentru a oferi de fiecare data – indifferent de ceea ce se întâmplă în zona politică, în zona guvernamentală – de a oferi o ancoră de stabilitate şi un sediu al materiei privind pieţe financiare care evoluează într-un ritm pe care uneori structurile politice nu-l pot egala”, a arătat şeful Executivului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor