Politician de top al partidului german de extremă dreapta AfD face o vizită surpriză la Casa Albă


Vicepreşedinta partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Beatrix von Storch, a purtat discuţii la Casa Albă, săptămâna aceasta, au declarat pentru POLITICO două persoane familiarizate cu subiectul.
Vizita evidenţiază relaţia înfloritoare dintre AfD şi administraţia Trump, după ce vicepreşedintele JD Vance şi-a exprimat sprijinul pentru partid la scurt timp după preluarea funcţiei în ianuarie.
Von Storch a fost însoţită de Joachim Paul, un politician AfD din landul Renania-Palatinat din vestul Germaniei, care candidează la funcţia de primar în oraşul Ludwigshafen, dar a fost eliminat de pe buletinul de vot în urma unor dispute legale.
Cei doi s-au întâlnit cu oficiali ai Consiliului Naţional de Securitate al SUA, ai Departamentului de Stat şi ai biroului lui Vance, au declarat sursele. Un oficial al AfD, care a dorit să rămână anonim pentru a discuta această chestiune delicată, a declarat că nu s-au întâlnit cu vicepreşedintele.
Un oficial al Casei Albe a confirmat întâlnirea şi a spus că au participat reprezentanţi ai Consiliului Naţional de Securitate, ai biroului vicepreşedintelui şi ai Departamentului de Stat.
Discuţiile s-au concentrat pe participarea democratică şi procedurile electorale din Germania, potrivit oficialilor AfD şi ai Casei Albe. Paul, a cărui candidatură a fost descalificată de un tribunal german la începutul acestui an, a fost prezentat ca un studiu de caz în ceea ce AfD descrie ca fiind restrângerea libertăţilor politice în Germania.
La Conferinţa de securitate de la München din februarie, Vance a stârnit uimire când a pus la îndoială „firewall-ul” politic al Germaniei împotriva AfD, un acord politic al altor forţe de a nu include partidul de extremă dreapta la guvernare. Partidele mainstream spun că politica are scopul de a evita repetarea epocii naziste a ţării.
Într-un discurs axat pe reprezentarea democratică, Vance a susţinut că excluderea partidului de extremă dreapta din dialog subminează legitimitatea alegătorilor. „Nu este loc pentru firewall-uri”, a spus Vance, într-un comentariu interpretat de majoritatea ca referindu-se la politica germană. Mai târziu, la München, Vance a făcut un pas mai departe, organizând o întâlnire cu co-liderul AfD, Alice Weidel.
Întâlnirile au abordat şi cazul lui Eduardo Bolsonaro, fiul fostului preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, care a fost condamnat săptămâna trecută la 27 de ani de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat după ce a pierdut alegerile din 2022 din Brazilia. Eduardo, deputat federal în Congresul Braziliei, care se confrunta şi cu acuzaţii penale şi trăieşte în SUA în exil autoimpus, a construit legături strânse cu reţelele de dreaptă din Statele Unite şi Europa.
Bolsonaro junior s-a poziţionat ca un campion al cauzelor conservatoare şi un critic vocal al guvernelor de stânga din America Latină, ceea ce îl face un punct de referinţă frecvent pentru politicienii de extremă dreapta care caută solidaritate internaţională.
Un oficial al AfD a declarat că interlocutorii americani au furnizat materiale de referinţă privind legea electorală şi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea impunerii de restricţii asupra libertăţii de exprimare.
Sursa din interiorul AfD, rezumând interpretarea partidului său asupra discuţiilor, a declarat că americanii nu acceptă limitarea libertăţii de exprimare şi că, dacă s-ar întâmpla ceva similar în SUA, candidaţii nu ar putea fi pur şi simplu eliminaţi de pe liste.
Călătoria a primit binecuvântarea consiliului naţional şi a grupului parlamentar al AfD, au menţionat sursele. Von Storch şi Paul vor mai rămâne la Washington câteva zile pentru întâlniri de follow-up, inclusiv la Departamentul de Stat.