Poliţia germană eliberează o femeie luată ostatic în gara centrală din Koln
alte articole
Poliţia germană a eliberat o femeie luată ostatic, luni, în gara centrală din oraşul german Koln. Suspectul se află în custodia autorităţilor.
Poliţiştii au năvălit în farmacia în care un bărbat ţinea ostatică femeia şi au reuşit să obţină eliberarea acesteia la scurt timp după ora locală 3 p.m. (2 p.m. BST), potrivit Standard.co.uk.
Întreaga gară, una dintre cele mai mari din Germania, a fost evacuată şi închisă în jurul orei locale 12:45 p.m., precum şi Breslauer Platz, situată în spatele gării.
După două ore, un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat “Infractorul este sub control. Măsurile operaţionale continuă” şi a solicitat ca cetăţenii să evite zona.
“O femeie este uşor rănită şi este sub observaţie medicală”.
Suspectul a fost prins după incidentul de la farmacie, iar poliţia a declarat că acesta a fost “grav rănit” în timpul operaţiunii de eliberare a femeii.
Revista germană Focus a raportat anterior că aparent au fost trase câteva focuri de armă în gara din Koln, care este situată lângă catedrala oraşului.