Poliţia franceză poate folosi proiectile de cauciuc împotriva manifestanţilor, decide o instanţă
alte articole
Principala instanţă a Franţei pentru justiţie administrativă a refuzat să interzică poliţiei să folosească lansatoare de mână cu proiectile de cauciuc de mărimea unei mingi de golf. Poliţiştii au fost acuzaţi că au rănit în mod grav manifestanţi.
Sindicatul francez CGT şi Liga Franceză pentru Drepturile Omului au cerut suspendarea utilizării de către poliţie de lansatoare de mână cu proiectile de cauciuc (lansatoare flash-ball sau LBD), precizând că aceste arme „periculoase” au provocat răni serioase în rândul manifestanţilor şi au fost folosite de peste 9.000 de ori de când au început mişcările de protest ale Vestelor Galbene în noiembrie 2018, potrivit Deutsche Welle.
Consiliul de Stat (Conseil d’Etat), cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei, a refuzat vineri să interzică utilizarea de către poliţie a lansatoarelor LBD, precizând că riscul violenţelor la proteste face necesar ca „forţelor de securitate să li se permită să folosească aceste arme”.
LBD-urile vor fi, prin urmare, folosite la protestele Vestelor Galbene de astăzi.
Un grup de activişti care militează împotriva violenţei poliţiei, numit “Dezarmare”, a raportat 100 de cazuri de persoane grav rănite de când au început protestele, în noiembrie. Printre ele sunt incluse 17 cazuri de persoane care şi-au pierdut un ochi. Totuşi, ziarul de stânga Liberation a precizat că numărul de răniţi grav s-ar ridica la 144, dintre care 92 de cazuri aparent au fost provocate de LBD-uri.
În acelaşi timp, Ministerul francez de Interne a precizat că a lansat 101 investigaţii şi că a găsit doar patru cazuri de persoane cu răni la ochi.
Până acum niciun ofiţer de poliţie nu a fost penalizat.
De asemenea, săptămâna trecută, guvernul a anunţat că poliţiştii echipaţi cu lansatoare LBD vor fi echipaţi cu camere video de corp.
Protestele Vestelor Galbene, numite astfel după vestele cu vizibilitate ridicată pe care le poartă, au fost marcate de repetate ciocniri între manifestanţi şi poliţie de când au izbucnit în luna noiembrie, ca răspuns la planul preşedintelui Emmanuel Macron de a creşte taxa pe carburanţi, plan care ulterior a fost suspendat. În timpul ciocnirilor, poliţia a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a respinge manifestanţii violenţi – dar acum situaţia s-a agravat prin introducerea gloanţelor de cauciuc.
Ministerul de Interne a comandat un număr suplimentar de 1.280 de lansatoare LBD pentru următorii patru ani.
Lansatoarele LBD au fost interzise în Austria, Irlanda, Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie. Doar Grecia, Polonia şi Spania (în afara Cataloniei) permit utilizarea lor.