Poliţia filipineză găseşte 1.529 de broaşte ţestoase abandonate în aeroportul din Manila

Autorităţile filipineze au fost surprinse să descopere peste 1.500 de broaşte ţestoase ascunse în patru valize abandonate în aeroportul din Manila.
Broaşte ţestoase (Bureau of Customs NAIA)
Mioara Stoica
04.03.2019

Autorităţile din Filipine au confirmat luni, 4 martie, că au găsit broaşte ţestoase - printre care cel puţin o specie ameninţată cu dispariţia -, în zona de sosiri a Aeroportului Internaţional Ninoy Aquino.

Biroul vamal al aeroportului din Filipine consideră că bagajele şi conţinutul lor au fost abandonate după ce un pasager filipinez - care sosea din Hong Kong cu compania Philippine Airlines - "a fost informat probabil despre faptul că angajaţii Biroului vamal sunt foarte exigenţi în ceea ce priveşte comerţul ilegal cu animale sălbatice, precum şi sancţiunile severe aplicate, şi a decis să abandoneze în zona de sosiri cele patru bagaje trecute prin X-Rayed", a scris agenţia pe Facebook.

 (Bureau of Customs NAIA)
(Bureau of Customs NAIA)

"Infractorii pot primi sentinţe cu închisoarea de la un an şi o zi la doi ani, precum şi o amendă de la 20.000 de pesos la 200.000 de pesos, sau de la circa 380 de dolari la 3.850 de dolari, potrivit Biroului vamal al Aeroportului Internaţional Ninoy Aquino (NAIA).

În total, departamentul vamal a găsit 1.529 de broaşte ţestoase în bagajele pasagerului, închise în recipienţi de plastic.

 (Bureau of Customs NAIA)
(Bureau of Customs NAIA)

Unele ţestoase au fost legate cu bandă adezivă, potrivit fotografiilor prezentate de agenţie.

 (Bureau of Customs NAIA)
(Bureau of Customs NAIA)

Bagajele conţineau diferite specii de broaşte ţestoase, cum ar fi Indian star tortoise (Geochelone elegans), red-footed tortoise (Chelonoidis carbonarius), ţestoasa de apă cu tâmple roşii (Trachemys scripta elegans) şi african spurred tortoise (Centrochelys sulcata) sau sulcata tortoise, ultima fiind listată ca specie ameninţată cu dispariţia de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, potrivit rapoartelor BBC.

Se estimează că ţestoasele, care ar fi putut fi destinate vânzării ca animale de companie exotice, ar fi ajuns la o cifră de 4,5 milioane de pesos (86.631 de dolari) în total.

Ulterior, broaştele ţestoase au fost predate Departamentului de monitorizare a traficului cu animale sălbatice şi resurselor naturale, a confirmat Biroul vamal din Filipine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor