Poliţia arestează 200 de mafioţi într-o operaţiune în Italia şi Germania

(Getty Images)
Andrei Popescu
09.01.2018

Aproximativ 200 de membri ai unuia dintre cele mai infame grupuri de tip mafiot din Italia au fost arestaţi în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în Italia şi Germania, a anunţat marţi poliţia.

Potrivit unei declaraţii publicate de poliţia paramilitară italiană (Carabinieri), operaţiunea a dezmembrat un clan major al grupului de crimă organizată Ndrangheta, care îşi are sediul în sudul regiunii Calabria.

Poliţia italiană a afirmat că operaţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti din Germania.

Potrivit unei declaraţii a poliţiei italiene, clanuri ale familiilor Farao şi Marincol s-au infiltrat în ambele ţări, în special clanuri care au afaceri în industria vinului şi alimentară, colectarea gunoiului şi servicii funerare.

Câţiva oficiali publici sunt suspectaţi de corupţie, se precizează în declaraţia Carabinierilor, fără să fie specificat dacă aceştia sunt din Italia sau din ambele ţări.

În timpul operaţiunii au fost confiscate active în valoare de aproximativ 50 milioane de euro.

Detalii ale operaţiunii urmează să fie publicate la o conferinţă de presă care va avea loc marţi în oraşul sudic Catanzaro, unde procurorii specializaţi în lupta împotriva mafiei au condus investigaţia care a dus la recentele arestări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor