PNL susţine adoptarea proiectelor pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR şi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru săptămâna viitoare

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a analizat luni , 20 iulie, stadiul proiectelor de lege necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). În cadrul şedinţei, preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a prezentat situaţia celor şase proiecte: patru sunt deja depuse la Parlament, iar celelalte două se află în etapă finală a consultării publice.
Proiectul privind consolidarea legislaţiei în domeniul integrităţii urmează să fie depus şi înregistrat marţi, 21 iulie, la Camera Deputaţilor, după finalizarea perioadei de consultare publică. Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice urmează să fie depus miercuri, 22 iulie, la Senat, transmite PNL într-un comunicat de presă.
În urma discuţiilor, Biroul Politic Naţional a mandatat grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat să susţină adoptarea celor şase proiecte de lege necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România.
"Fiecare jalon îndeplinit înseamnă bani europeni care pot fi accesaţi de România. Adoptarea proiectelor este necesară pentru obţinerea ultimei tranşe de granturi din cererea finală de plată, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.
Aceste reforme reprezintă angajamente asumate de toate guvernele României în ultimii ani. În ceea ce priveşte legea salarizării, aceasta trebuie să respecte atât cerinţele convenite cu Comisia Europeană, cât şi capacitatea reală a bugetului de stat.
PNL susţine amendamentele care sunt compatibile cu jaloanele PNRR şi acceptate de Comisia Europeană. Amendamentele care încalcă aceste condiţii nu rezolvă problema, ci pun în pericol banii europeni cuveniţi României.
Partidul Naţional Liberal consideră că, începând de săptămâna viitoare, poate fi organizată o sesiune parlamentară extraordinară. PNL susţine convocarea acesteia şi va participa activ la lucrările comisiilor şi la şedinţele de plen, astfel încât proiectele să fie adoptate în cel mai scurt timp.
România nu îşi permite să piardă miliarde de euro din cauza întârzierilor sau a disputelor politice. Responsabilitatea tuturor partidelor este să respecte angajamentele asumate şi să protejeze interesele ţării." se precizează în document.
Anunţul PNL vine în contextul în care PSD condiţionează adoptarea proiectelor legate de PNRR şi SAFE.