PNL şi-a ales conducerea. Bolojan preşedinte, Predoiu, Vestea, Ciucu şi Pauliuc, prim-vicepreşedinţi

Ilie Bolojan ales presedinte al PNL
Loredana Diacu
12.07.2025

Partidul Naţional Liberal a organizat sâmbătă, 12 iulie 2025, Congresul Extraordinar, desfăşurat la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 1.000 de delegaţi din întreaga ţară. Evenimentul a avut ca principal obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL a fost ales Ilie Bolojan, care a obţinut 976 de voturi. Premierul nu a avut niciun contracandidat.

Pentru cele patru poziţii de prim-vicepreşedinţi, au fost înregistraţi opt candidaţi, iar rezultatele votului au fost următoarele:

* Cătălin Predoiu – 800 voturi

* Adrian Vestea – 694 voturi

* Ciprian Ciucu – 584 voturi

* Nicoleta Pauliuc – 570 voturi

* Valeriu Iftime – 439 voturi

* Alin Tise – 418 voturi

* Florin Roman – 364 voturi

* Mircea Minea – 94 voturi

În urma votului, funcţiile de prim-vicepreşedinţi ai PNL au fost atribuite următorilor candidaţi: Cătălin Predoiu, Adrian Vestea, Ciprian Ciucu şi Nicoleta Pauliuc.

Pentru conducerea Curţii de Arbitraj au candidat Costică Lupuşoru, Daniel Buda şi Ciprian Dobre, iar pentru preşedinţia Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori candidatura a fost depusă de Virgil Guran.

În urma votului, funcţia de preşedinte al Curţii de Arbitraj a PNL a fost câştigată de Ciprian Dobre, cu 501 voturi, iar funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori i-a revenit lui Virgil Guran, cu 968 de voturi.

De asemenea, conform noului statut al PNL, secretarul general al partidului este propus de preşedintele partidului, care a anunţat la finalul congresului că propunerea lui este Dan Motreanu, acesta urmând să fie validat în prima şedinţă a Biroului Politic Naţional al partidului.

Tot în cadrul Congresului a avut loc şi validarea vicepreşedinţilor regionali, care devin membri ai Biroului Executiv Naţional. În acest caz, votul a fost deschis. Candidaţii validaţi sunt:

* Alexandru Muraru – Regiunea Nord-Est

* Alexandru Popa – Regiunea Sud-Est

* Toma Petcu – Regiunea Sud Muntenia

* Gigel Ştirbu – Regiunea Sud-Vest Oltenia

* Gheorghe Falcă – Regiunea Vest

* Florin Birta – Regiunea Nord-Vest

* Ion Dumitrel – Regiunea Centru

* Hubert Thuma – Regiunea Bucureşti-Ilfov

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor