Pieptănătura la modă este scurtă, simplă şi poartă ştampila Sam Rollinson
alte articole
Tunsoarea modelului britanic a devenit o tendinţă din această toamnă între "celebrităţi".
Sam Rollinson este una dintre persoanele ce creează efectul de "fata de lângă uşă", o fată obişnuită, dar cu un frumos echilibru între ovalul feţei şi tunsoarea creată. Ea este o fată normală, care se îmbracă obişnuit şi poartă un păr neted, scurt, cu breton. Dă impresia că oricine ar putea fi ca ea.
Dar diferenţa constă în faptul că ea este un supermodel şi nu este uşor de imitat. Această britanică s-a transformat într-o ”tendinţă” şi nu pentru că defilează pentru Gucci sau campania sa pentru Chanel, ci doar pentru tunsoarea ei scurtă. Este vorba despre un păr drept scurt, până la umeri, cu breton scurt, drept şi deschis.
Multe celebrităţi au vrut să se alăture mişcării Sam Rollinson, dar puţine sunt cele care au obţinut un efect cool. Una dintre actriţele ce au încercat a fost Amanda Seyfried, care a renunţat la celebrul său păr blond, lung şi ondulat pentru un păr scurt, sugestiv cu breton. Dakota Johnson, de asemenea, a vrut să încerce şi a dat frâu liber "foarfecei". Taylor Swift, obişnuită cu păr mediu, şi-a dat o linie Sam Rollinson cu un breton deschis. Alexa Chung, regina 'bob lung', poartă o versiune mai uşoară a clasicului scurt.
Deci, părul scurt este la modă pentru că oferă un aer de tinereţe, prospeţime şi este uşor de întreţinut. Bretonul persistă de ceva timp în modă şi după cum vedem, va rămâne în centrul atenţiei mai mult decât credem. Încercaţi şi poate reuşiţi să arătaţi tot atât de bine ca Sam Rollinson.