Piaţa Universităţii se pregăteşte de un nou protest contra im(p)unităţii parlamentare
alte articole
Duminică, în Piaţa Universităţii, va avea loc un nou protest pe tema imunităţii parlamentare. Protestul, organizat pe Facebook, este programat să înceapă la ora 16.00 şi până în acest moment şi-au anunţat participarea peste 2700 de persoane.
"Milităm pentru menţinerea imunităţii doar pentru declaraţii politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori!
Parlamentarii continuă să îşi bată joc de popor şi de justiţie, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieşit în noiembrie! Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive pentru senatorul PSD Dan Şova, iar pe 12 februarie a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian. Camera Deputaţilor a respins, pe 11 martie, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely.", scriu organizatorii, pe Facebook.
Reamintim că atât miercuri cât şi vineri în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Braşov, Constanţa şi alte oraşe au avut loc proteste faţă de im(p)unitatea parlamentarilor. "Legi egale pentru toţi, nu frăţie între hoţi", "Şova nu uita, mirul nu te va salva", ”Jos, Ponta, jos, eşti un mincinos", "Parlament de hoţi, ne-aţi furat pe toţi", ", "Nu şovăim, vrem dreptate", "Parlamentul ruşinii","Parlamentul adăpost pentru puşcăriaşii de lux", "Şi miruiţi, tot o să plătiţi", au fost lozincile ce au răsunat de-a lungul şi de-a latul ţării.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.