Percheziţii în Argeş şi Dolj într-un dosar cu un prejudiciu de peste un milion de euro
alte articole
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.
"Persoanele sunt bănuite că, utilizând datele de identificare ale unor societăţi comerciale fictive cu obiect de activitate transporturi rutiere de marfă, ar fi plasat comenzi pe bursele de transport internaţional de marfă, pe care nu le-ar fi onorat. După confirmarea comenzilor, mărfurile încărcate nu mai ajungeau la destinaţia prestabilită, ci erau direcţionate spre România. Ulterior, bunurile ar fi fost valorificate pe piaţa neagră, la preţuri subevaluate", se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeş şi citat de Hotnews.
Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este estimat la peste un milion de euro.