Pe mâinile cui dăm Educaţia? Marius Budăi, noul preşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor

Marius Constantin Budăi (Facebook)
Ana Ion
05.11.2026
Marius Constantin Budăi (Facebook)
Ana Ion
05.11.2026

Deputatul PSD de Botoşani Marius-Constantin Budăi a devenit noul şef al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, în locul lui Mihai-Alexandru Ghigiu, promovat ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene în Guvernul Luca Niculescu.

Grupul PSD a cerut ca Budăi să devină atât membru, cât şi preşedinte al comisiei, iar Biroul permanent a aprobat solicitarea pe 26 octombrie, urmând votul plenului, scrie EduPedu.

Funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ este o poziţie cu miză în domeniu, pentru că iniţiativele legislative din educaţie ajunse la Camera Deputaţilor trec prin această comisie, care propune plenului, prin raport sau aviz, adoptarea, modificarea sau respingerea lor. Rolul diferă în funcţie de proiect. Pentru legile privind organizarea generală a învăţământului, Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, iar decizia finală aparţine Senatului, cum s-a întâmplat cu legile Educaţiei din 2023. Pentru alte iniţiative din domeniu, Camera este decizională, cum arată lucrările comisiei din 2026, puntează publicaţia citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos