Tudorel Toader, după ce fiul său, lector la Facultatea de Drept, a fost dat afară: Sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri

Tudorel Toader (Epoch Times România)
Liliana Alexe
05.11.2026
Tudorel Toader (Epoch Times România)
Liliana Alexe
05.11.2026

Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, a reacţionat, joi, după ce fiul său Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept, a fost destituit din funcţia didactică.

„Hotărârea Comisie de etică a UAIC nu este definitivă. În termen de 30 de zile poate fi contestată la Comisia Naţională de Etică a Managementului Universitar, hotărâre care, la rândul său, poate fi atacată în instanţă de judecată, fond şi cale de atac”, a comentat Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru, care este şi avocat al apărării în dosar, a ţinut să facă unele remarci legate de momentul în care Comisia de etică a comunicat hotărârea de destituire a fiului său şi a reamintit că, până la decizia finală a instanţei, Alexandru Toader beneficiază de prezumţia de nevinovăţie:

„Este de observat şi faptul că după un an de zile de cercetări, Comisia de etică a comunicat hotărârea sa imediat după închiderea dezbaterilor din faţa ÎCCJ, până la afişarea pronunţării soluţiei pe pagina de internet a Înaltei Curţi. Sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri. Credem că un tratament egal pentru situaţii similare este întotdeauna dezirabil, şi că trebuie lăsată instanţa de judecată să decidă, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie”.

Tatăl lui Alexandru Toader a menţionat că fiul său nu a contestat hotărârea Consiliului Facultăţii de Drept prin care s-a decis suspendarea activităţii sale didactice, până la finalizarea procesului penal.

Alexandru Toader este cercetat penal pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual şi în prezent se află în arest la domiciliu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos