Premierul R. Moldova: Protestele costă milioane de lei. Slusari: Filip "cu cinism cras" face aluzii la alimentaţia copiilor din grădiniţe

Problema hranei copiilor din grădiniţe poate fi rezolvată în câteva zile prin anularea legii privind achitarea dublă de către contribuabili a miliardelor furate, afirmă vicepreşedintele Platformei DA.
Protestul mişcării ACUM din 26.08.2018 (facebook.com/maia sandu)
Ştefan Sârbu
28.08.2018

Vicepreşedintele Platformei DA Alexandr Slusari constată că premierul Pavel Filip ”cu cinism cras” a menţionat că protestele din ultimele două zile de la Chişinău costă bugetul de stat circa trei milioane de lei, bani care ar putea fi folosiţi în alte scopuri, spre exemplu, pentru hrana copiilor din grădiniţe.

”Binomul PAS şi PPDA, după ce a reuşit să blocheze finanţările externe pentru Republica Moldova, trec deja la cheltuiala banului public", a mai declarat Pavel Filip, în contextul protestelor din 26 şi 27 august.

”Dacă stăpânul dumneavoastră Plahotniuc nu vă permite să ascultaţi cerinţele protestatarilor şi să citiţi Rezoluţia cu revendicările noastre, atunci vă spun că noi categoric cerem investigarea furtului miliardelor sustrase din sistemul bancar, recuperarea şi tragerea la răspundere a hoţilor adevăraţi cu confiscarea averilor criminalilor”, scrie vicepreşedintele Platformei DA pe contul său de Facebook.

Alexandr Slusari sugerează autorităţilor moldovene că problema hranei copiilor din grădiniţe poate fi rezolvată în câteva zile dacă se anulează legea privind achitarea dublă de către contribuabili a miliardelor furate. ”Doar anul curent avem de plătit 810 milioane lei. Cu această sumă este posibil de majorat pachetul alimentar pentru micuţi de 27 de ori.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor