Partidul lui Diaconu pierde un deputat. Acuzaţii de nepotism, dezinteres faţă de popor şi atitudine dictatorială

Deputatul Răzvan Ionuţ Tănase şi-a anunţat demisia din Partidul România Unită nu înainte de a lansa acuzaţii grave la adresa formaţiunii conduse de Bogdan Diaconu.
Bogdan Diaconu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
25.01.2016

Partidul România Unită nu este decât un alt proiect prin care se doreşte înşelarea alegătorilor, un partid în care tronează nepotismul, dezinteresul acut faţă de popor şi propriii membri, lipsa de implicare, precum şi atitudinea dictatorială, acuză, în cadrul unui comunicat de presă, deputatul Răzvan Ionuţ Tănase.

"Deşi m-am alăturat PRU îndemnat de sentimentul naţionalist şi de dorinţa de a lupta pentru păstrarea valorilor şi identităţii poporului român, perioada petrecută în cadrul acestei formaţiuni politice mi-a demonstrat faptul că idealurile expuse de lideri se materializează prin simple discursuri demagogice şi diversiuni josnice, fără acţiuni concrete care să vizeze cetăţenii şi neamul românesc.

Din păcate, acest tânăr partid a dus la cele mai înalte cote lucrurile negative din partidele deja cunoscute, aici naşul şi finul fiind cei care ştiu tot, hotărăsc tot, de ceilalţi folosindu-se şi tratându-i drept simpli cotizanţi. Nu cred că ne dorim un alt proiect care să ia din metehnele vechilor partide, unde totul se aprobă doar de către două-trei persoane, în PRU 'conducătorii mascaţi în patrioţi' fiind chiar rude", se arată în documentul citat.

Răzvan Tănase susţine că nepotismul care tronează în această formaţiune, dezinteresul acut faţă de popor şi propriii membri, lipsa de implicare, precum şi atitudinea dictatorială tradusă prin excluderea peste noapte a membrilor sau chiar a unor întregi organizaţii, fără a avea o minimă fundamentare, sunt doar câteva dintre motivele care l-au convins că PRU nu este decât un alt proiect prin care se doreşte înşelarea alegătorilor, proiect în care personal nu are cum să se regăsească.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor