Partidul Comunist Chinez expulzează jurnalişti americani - WSJ, NYT şi Wapo, vizaţi

Portretul lui Mao Tsedun, cel mai mare ciminal din istoria modernă a omenirii, încă patronează Piaţa Tien-an-men din Beijing (Greg Baker AFP/Getty Images)
A.P.
18.03.2020

China a anunţat miercuri că va riposta împotriva restricţiilor americane legate de jurnaliştii chinezi, cu acţiuni care includ anularea acreditărilor de presă ale corespondenţilor americani de la publicaţiile New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post.

Evoluţia scandalului dintre SUA şi China cu privire la instituţiile mass-media străine rezidente a început în momentul în care Washington-ul a cerut reducerea numărului de resortisanţi chinezi autorizaţi să lucreze la birourile din SUA ale marilor companii mass media din China, după cum regimul comunist obişnuieşte să ceară publicaţiilor americane.

Într-o declaraţie transmisă în primele ore ale zilei de miercuri, Ministerul chinez de Externe a declarat că cetăţenii americani care lucrează ca jurnalişti pentru cele trei organizaţii şi ale căror acreditări de presă expiră la sfârşitul acestui an trebuie să înapoieze legitimaţiile de presă în termen de zece zile. Respectivii vor primi interdicţia de a lucra în China continentală, Hong Kong sau Macao.

Secretarul american de stat Mike Pompeo a răspuns afirmând că speră ca Beijing-ul să reconsidere măsura împotriva jurnaliştilor americani.

Nu s-a specificat imediat câţi jurnalişti vor fi afectaţi.

China a mai spus că „în spiritul reciprocităţii”, sucursalele din China ale Voice of America, New York Times, Wall Street Journal, Washington Post şi Time trebuie „să declare în formă scrisă informaţii despre personalul lor, finanţe, funcţionare şi imobilele deţinute în China”.

Deşi anunţul Chinei pare un răspuns la cerinţele similare introduse de americani, China cerea dinainte aceste informaţii, fiind cunoscută urmărirea strictă a jurnaliştilor străini de către regimul comunist.

China a mai menţionat că va lua mai multe „măsuri împotriva jurnaliştilor americani”, fără a oferi alte detalii.

Mike Pompeo a declarat reporterilor la o conferinţă de presă a Departamentului de Stat că mişcarea Chinei ar priva lumea şi chinezii de informaţii în vremuri „incredibil de provocatoare” aduse de pandemia de virus Wuhan.

"Acest lucru este nefericit ... Sper că vor reconsidera aceste aspecte", a spus el.

În ceea ce priveşte reducerea numărului resortisanţilor chinezi autorizaţi să lucreze pentru firmele mass-media de stat din Statele Unite în această lună, Washingtonul a declarat că a ripostat pentru ceea ce a numit „intimidarea şi hărţuirea jurnaliştilor de către Beijing”.

Luna trecută, Beijingul a expulzat trei corespondenţi ai Wall Street Journal, doi americani şi un australian. Asemenea expulzări sunt măsuri de rutină în China, unde libertatea presei este sever restricţionată.

"Acţiunile întreprinse împotriva corespondenţilor (WS, n.n.) Journal sunt o încercare extremă şi evidentă a autorităţilor chineze de a intimida organizaţiile de ştiri străine prin luarea de măsuri împotriva corespondenţilor lor din China", a declarat Foreign Correspondent Club din China într-o declaraţie la momentul respectiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor