Parlamentul de la Chişinău a respins o nouă moţiune de cenzură împotriva guvernului (presa)

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului depusă de comunişti a fost respinsă miercuri de parlament, scrie 'Ziarul Naţional'.
Oraşul Chişinău. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Epoch Times România
12.12.2013

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului depusă de comunişti a fost respinsă miercuri de parlament, scrie 'Ziarul Naţional'.

După mai bine de trei ore de dezbateri şi luări de cuvânt, argumentele aduse de comunişti, precum că ratificarea Acordului de asociere cu UE la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius ar contraveni intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, nu au convins pe niciunul dintre deputaţii coaliţiei de guvernare.

Asocierea la UE nu este subiectul unui referendum naţional, aşa cum propune Partidul Comuniştilor, a declarat în parlament premierul Iurie Leancă citat de 'Timpul'. El a amintit că Planul Kozak, care prevedea federalizarea ţării şi păstrarea prezenţei militare ruse în regiunea transnistreană pentru câteva decenii, a fost parafat de liderul comunist, Vladimir Voronin, pe atunci şef al statului, fără să fie supus unui referendum, deşi era subiect de referendum naţional.

În discursul său, şeful guvernului şi-a felicitat colegii pentru succesul obţinut la Vilnius şi a explicat beneficiile asocierii politice şi ale zonei de liber schimb cu UE, scrie 'Adevărul'. Potrivit premierului, exporturile vor spori cu 12%, PIB-ul va creşte cu 9%, mărfurile se vor ieftini cu 4%, salariile vor fi majorate cu 7%, iar consumul - cu 8%, producătorii vor avea acces la o piaţă de 500 de milioane de consumatori.

'Adevărul' publică şi un interviu cu ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, care declară că, în proiectul legii bugetului pentru 2014, sunt prevăzute subvenţii de 500 de milioane de lei (aproape 30 de milioane de euro) pentru agricultură, cu 100 de milioane (şase milioane de euro) mai mult faţă de acest an. În plus, anul viitor vor fi lansate o serie de proiecte susţinute de partenerii externi.

Vasile Bumacov afirmă că antreprenorii tineri pot beneficia de subvenţii suplimentare, la fel ca şi cei care vor alege să se constituie în asociaţii. Făcând referinţă la liberalizarea pieţei Uniunii Europene pentru vinurile moldoveneşti, ministrul atenţionează că, dacă producătorii moldoveni vor livra în UE vin prost, 'prietenia se va termina'. În ceea ce priveşte embargoul impus de ruşi, potrivit lui Vasile Bumacov, 'acest ping-pong nesfârşit demonstrează încă o dată că trebuie să ne ocupăm foarte serios de piaţa europeană şi de alte pieţe'.

'Ziarul de Gardă' investighează afacerile 'Aţi câştigat un cadou!' . Zeci de companii înregistrate în ţările din Europa de Est şi CSI, conectate la o reţea de firme offshore, încasează anual sume fabuloase de bani prin intermediul unor escrocherii cu vacanţe de lux. În Republica Moldova, o asemenea maşinărie de spălare a creierilor a fost pusă pe roate de afaceristul rus Serghei Milovanov, fondatorul 'Parmato Grup' SRL, relevă ziarul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor