Papahagi: Nu există în Europa performanţă ca a Maiei Sandu. Se uită cu invidie şi Macron, şi Merz. Noi ne-am lăsat ciuruiţi...


Profesorul Adrian Papahagi a subliniat, într-o intervenţie la postul B1 TV, că rezultatul alegerilor din Republica Moldova reprezintă o performanţă excepţională pentru Maia Sandu şi PAS, care au reuşit, în pofida tuturor presiunilor şi dificultăţilor, să obţină din nou majoritate absolută, un fapt aproape unic în Europa.
Jurnalistă: Majoritate absolută pentru partidul Maiei Sandu la alegerile parlamentare, oamenii lui Putin au fost înfrânţi în Republica Moldova. Pro-ruşii au câştigat doar Transnistria şi Găgăuzia. Protestele lui Igor Dodon au fost practic inexistente la Chişinău, contrar anunţurilor alarmiste. Surpriza alegerilor din Republica Moldova este partidul susţinut de George Simion, „Democraţia Acasă”, un partid cvasi-necunoscut în Moldova. Liderul acestui partid, Vasile Costiuc, a crescut pe TikTok după reţeta folosită de Călin Georgescu.
Vreau să ştiu punctul dumneavoastră de vedere despre rezultatul la alegerile din Republica Moldova. Vă aşteptaţi la un astfel de scor, domnule Papahagi?
Adrian Papahagi: Da, fiindcă sunt incurabil optimist şi toată lumea mă critică pentru asta. E excepţional ce s-a întâmplat. Deci, performanţa Maiei Sandu şi a partidului PAS, ca după patru ani de guvernare, în care a fost şi începutul războiului din Ucraina, şi toate presiunile ruseşti, şi sfârşitul pandemiei, să nu uităm, în această perioadă, după o guvernare criticabilă, în care oamenii nu neapărat s-au îmbogăţit în Moldova, ei să reuşească în continuare să câştige peste 50% din Parlament, deci pentru a doua oară să aibă singuri majoritate. Nu cred că există în Europa, cred că se uită la ei în clipa de faţă cu invidie şi Macron, şi Merz, cu siguranţă şi noi.
Adică unde ai mai văzut aşa ceva în Europa, unde totul e atât de fragmentat? Şi nu numai atât, uitaţi-vă un pic pe rezultate. Au inventat 20 de competitori, 20, în afară de ăia mari, să zicem, 2-3, dar sunt încă 17 partiduleţe care au luat sub 1% – unele deghizate ca europene, altele ca unionişti, altele ca socialişti, altele ca liberali. Toate aceste chestii au fost absolut o diversiune.
După aia, ceea ce a făcut extraordinar PAS, guvernul Maia Sandu, însăşi Republica Moldova, statul de peste Prut, a fost să oprească toate diversiunile – câţi oameni n-au fost întorşi de la frontieră, câţi n-au fost arestaţi, agitatori în Serbia, în alte locuri care se pregăteau să facă diversiuni, şi de la noi au mers unii să facă agitaţie, şi au fost întorşi de la frontieră, au fost arestaţi. L-au adus pe Plahotniuc cu cătuşe, cu o zi, două înainte de vot. Deci lucrurile astea sunt esenţiale.
În timp ce noi ne-am lăsat pur şi simplu ciuruiţi de statul paralel, de cine vreţi, de Putin, de servicii, de toată partea ceauşistă din aceste grajduri ale lui Augias, care nu sunt curăţate de 35 de ani.
Cred că a venit momentul curăţeniei şi asta a scris şi Andrei Caramitru, am scris şi eu independent, dar nu fiindcă ne-am fi pus de acord, ci fiindcă foarte mulţi oameni simt aşa. Am votat cu Nicuşor Dan într-un moment de disperare pentru ţară. Acum ne uităm cu speranţă. Eu mă uit şi cu prietenie înspre el şi aştept să treacă la curăţenia statului român, pe care Maia Sandu a făcut-o mai bine.