Palmă dată lui Iliescu: Senatorii jurişti aprobă desfiinţarea controversatului Institut al Revoluţiei Române

Ion Iliescu
Ion Iliescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
10.02.2021

Comisia Juridică din Senat a dat undă verde, miercuri, desfiinţării Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, condus de nimeni altul decât Ion Iliescu, fost preşedinte judecat pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei.

"Aştept de mult timp legea asta! Vine târziu, dar e o gură de aer proaspăt. Senatorii jurişti ai majorităţii au votat pentru desfiinţarea celui mai faimos institut pentru inutilitatea sa, condus de doi indivizi judecaţi pentru crime împotriva umanităţii în Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu. Au primit ani întregi bani mulţi de la bugetul de stat ca şefi ai Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Ca să ţină umbră deasă pe evenimentele din 1989. În sedinţa Comisiei juridice, PSD-iştii au reacţionat în bătaie de joc la adresa românilor, care aşteaptă de mai bine de 30 de ani să afle adevărul despre cele întâmplate în 1989. Hai la plen, că suntem cameră decizională!", a declarat senatoarea PNL Alina Gorghiu.

Astfel, Plenul Senatului urmează să ia o decizie finală referitor la cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea controversatului Institut.

Reamintim că Guvernul a adoptat, în decembrie 2019, o ordonanţă de urgenţă privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu şi de Gelu Voican Voiculescu, ambii trimişi în judecată în dosarul Revoluţiei pentru infracţiuni contra umanităţii. In vară însă, Parlamentul a respins OUG 91/2019 care prevedea desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi abrogarea Legii 556/2004 privind înfiinţarea acestui institut. Ca urmare, Senatul a trimis preşedintelui legea de respingere a OUG.

Ulterior, Executivul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la decizia Parlamentului de respingere a OUG privind desfiinţarea institutului, iar CCR a respins obiecţiile de neconstituţionalitate. Pe 13 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, invocând faptul că institutul "şi-a dovedit de-a lungul timpului ineficienţa".

"Institutul a avut ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor - în plan politic, economic şi social - ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre, dar, în perioada în care a funcţionat până la desfiinţarea sa prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 91/2019, nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii sale", se arată în cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor